Prefectura Brașov a recționat la apelurile făcute de unii ziariști și a făcut un studiu asupra evoluției prețurilor în piețele agroalimentare. Aceasta este vestea bună. Vestea proastă este că în piețele „ieftine“ se practică aceleași prețuri ca la „Star“, diferențele fiind de 10 bani la kilogramul de varză sau de ceapă, de exemplu, după cum au constatat statisticienii brașoveni.
Pe de altă parte, dacă chiar doriți să cumpărați produse de laproducătorii autenntici, nu de la speculanți, trebuie să vă orientați după culoarea tarabelor. Viceprimarul Adrian Gabor a explicat codul culorilor: „În pieţe există tarabe vopsite în albastru, unde pot vinde doar comercianţii, şi cele galbene, unde vin cu marfă doar producătorii. Taxele pe care le achită cele două categorii sunt diferite. De asemenea, marile aprozare au fost încurajate să-şi vândă marfa în pieţe, având posibilitatea de a coborî nivelul preţurilor. Am acordat şi facilităţi unor producători din judeţ. Mai sunt nereguli, dar le vom soluţiona!”.
Prefectura Brașov a recționat la apelurile făcute de unii ziariști și a făcut un studiu asupra evoluției prețurilor în piețele agroalimentare. Aceasta este vestea bună. Vestea proastă este că în piețele „ieftine“ se practică aceleași prețuri ca la „Star“, diferențele fiind de 10 bani la kilogramul de varză sau de ceapă, de exemplu, după cum au constatat statisticienii brașoveni.
Pe de altă parte, dacă chiar doriți să cumpărați produse de laproducătorii autenntici, nu de la speculanți, trebuie să vă orientați după culoarea tarabelor. Viceprimarul Adrian Gabor a explicat codul culorilor: „În pieţe există tarabe vopsite în albastru, unde pot vinde doar comercianţii, şi cele galbene, unde vin cu marfă doar producătorii. Taxele pe care le achită cele două categorii sunt diferite. De asemenea, marile aprozare au fost încurajate să-şi vândă marfa în pieţe, având p