Ieri, magistratii de la Judecatoria Iasi au decis condamnarea unui profesor universitar care a condus in stare de ebrietate. Este vorba de Liliana Vornicu, de 49 ani, din cadrul Universitatii Tehnice Gheorghe Asachi din Iasi. Aceasta a primit cinci luni de inchisoare cu suspendare. Conform rechizitoriului trimis instantei de judecata, pe 24 septembrie, Liliana Vornicu a urcat la volanul unui autoturism marca Audi, cu numarul de inmatriculare IS-40-UBI, chiar daca se afla sub influenta bauturilor alcoolice. A fost prinsa pentru ca a pierdut controlul volanului si a izbit in plin o masina care circula regulamentar. In urma accidentului a rezultat si o victima, Petronela Ursanu, care se afla pe bancheta din spate. Aceasta a avut nevoie de mai putin de zece zile de ingrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal. In fata anchetatorilor, Liliana Vornicu a mintit cu privire la cantitatea de alcool consumata. Ea are posibilitatea de a declara recurs.
Ieri, magistratii de la Judecatoria Iasi au decis condamnarea unui profesor universitar care a condus in stare de ebrietate. Este vorba de Liliana Vornicu, de 49 ani, din cadrul Universitatii Tehnice Gheorghe Asachi din Iasi. Aceasta a primit cinci luni de inchisoare cu suspendare. Conform rechizitoriului trimis instantei de judecata, pe 24 septembrie, Liliana Vornicu a urcat la volanul unui autoturism marca Audi, cu numarul de inmatriculare IS-40-UBI, chiar daca se afla sub influenta bauturilor alcoolice. A fost prinsa pentru ca a pierdut controlul volanului si a izbit in plin o masina care circula regulamentar. In urma accidentului a rezultat si o victima, Petronela Ursanu, care se afla pe bancheta din spate. Aceasta a avut nevoie de mai putin de zece zile de ingrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal. In fata anchetatorilor, Liliana Vornicu a mintit cu privire la cantitatea de alc