Dacă anii trecuţi Federaţia Patronilor Bihor se întrecea în a organiza Balul Patronilor, un eveniment în cadrul căruia afaceriştii de succes ai judeţului petreceau la o masă îmbelşugată, anul acesta organizaţia condusă de controversatul Ioan Lucian a schimbat foaia.
Cu ajutorul Facultăţii de Socio-Umane a Universităţii din Oradea, FPB a realizat, în premieră, un Top al Brandurilor Bihorene, pe baza unui sondaj făcut pe un eşantion de 400 de respondenţi, iar primele trei firme ale celor 13 categorii propuse au fost premiate cu câte o plachetă, miercuri seara, la Teatrul Regina Maria.
Brandurile locale
Într-o companie selectă formată din invitaţi precum Monica Tatoiu, fostul prim-ministru Petre Roman, ambasadorul Ungariei în România Oszkar Fuzes, ambasadorul Slovaciei în România Dagmar Repcekova, legenda fotbalului bihorean Attila Kun, şi în prezenţa unor oficiali locali ca prefectul Gavrilă Ghilea şi primarul Ilie Bolojan, reprezentanţii companiilor considerate cele mai notorii au urcat pe scenă pentru a-şi ridica distincţiile.
Gala prezentată de consultantul în afaceri Dacian Palladi a început cu premierea secţiunilor turism, sănătate şi sport, care au fost câştigate de Hanul Pescarilor, Clinica Pelican, reprezentată la eveniment de Adrian Maghiar, respectiv FC Bihor.
Mai apoi, în domeniul auto, topul realizat de Federaţia Patronilor a dat drept câştigătoare firma D&C, în agricultură Nutrientul Palonta a fost prezentat drept cel mai important brand local, iar în domeniul de prestări servicii compania lui Zoltan Teszari, RDS&RCS a ocupat prima poziţie.
"Vă explic mai târziu..."
Categoriile următoare, cele de construcţii, materiale de construcţii şi comerţ nealimentar au fost premiate de Petre Roman, care în timpul discursului său a binedispus sala cu câteva glume. Prima categorie a fost câştigată de firma Selina, placheta fiind