A trecut o săptămână de la ultima întâlnire la nivel înalt a liderilor europeni, iar divergenţele de opinii sunt, parcă, mai mari ca oricând. Ţările din Estul Europei, mai sărace decât suratele lor din Vest, se văd obligate să contribuie la salvarea modului de viaţă european, chiar dacă entuziasmul nu mai este aşa de mare.

Dar de unde a venit acceptarea aproape unanimă a noului "proiect european"? Să fie un impuls necontrolat de solidaritate? Dar dacă, atunci când ajungi să susţii un nou pact european doar în ideea că te ajută să-ţi îmbunătăţeşti disciplina financiară, eşti fie incompetent, fie răuvoitor şi nu îţi pasă deloc de soarta celor care te-au ales? Cei incapabili să se autodisciplineze şi văd fondurile europene ca pe un panaceu anticriză vor vota mereu pentru o uniune şi mai strânsă, chiar dacă aceasta sufocă orice perspectivă de redresare.

Boris Johnson, primarul Londrei, scria zilele trecute în The Telegraph că proiectul pe care încearcă să-l salveze autorităţile europene este "falimentar din punct de vedere intelectual, moral şi democratic". Poate că opiniile primarului Londrei, care nu a fost niciodată un susţinător convins al integrării europene totale, sunt marcate de Schadenfreude, echivalentul german al bucuriei manifestate la moartea caprei vecinului.

Dar aceeaşi opinie, exprimată în alte cuvinte, vine şi de la Martin Wolf, unul dintre cei mai influenţi jurnalişti economici la nivel mondial şi eurofil convins. Acesta scrie în Financial Times despre "eşecul dezas-truos al summit-ului" şi apreciază că furia îndreptată împotriva premierului David Cameron nu a făcut decât să distragă atenţia de la eşecul liderilor europeni de a veni cu o soluţie credibilă. În deschiderea articolului său, Wolf declară că modul în care s-a desfăşurat summit-ul european i-a adus aminte de un proverb străvechi: "Zeii le iau întâi minţile celor pe care vo