Periferia este ceva relativ. Undeva departe, o margine, un capăt de lume, un limes. Centrul e buricul pămîntului, undeva echidistant faţă de margine, polul puterii, al echilibrului. Ceva sigur. În principiu.

Nu doar în matematică, cînd şi unde intervin mulţi alţi parametri, iar spaţiul poate căpăta alte dimensiuni. Cum să explicăm altfel că lumea dintre 0 şi 1 este la fel de mare precum cea de la 1 la infinit? Un univers fabulos matematica aceasta care ne dă batăi de cap toată viaţa. În viaţa reală, lucrurile şi logica, nu doar matematică, se complică. Intervin fel de fel de invarianţi, cîte un epsilon neprevăzut care poate da peste cap totul. Cine şi-ar fi închipuit că în iarna lui 1941 vor fi - 40 de grade lîngă Moscova şi toată ofensiva energică a generalilor Guderian şi Von Bock (ei da, ăsta e adevărul, se poate verifica) se va izbi de zidul unui frig care va da peste cap tot războiul ce abia se declanşase. Un mic detaliu care poate să schimbe totul. În bine sau în rău. Racheta misiunii Apollo nu ştiu care (şapte, parcă) s-a dezagregat din cauza defectării unei simple garnituri de cauciuc. Din 40.000 de piese componente, a cedat una mică, neînsemnată. Şi apoi, dezastrul. Unde batem? Cine fură azi un ou, mîine o să fure un bou. Ziceau cîndva ăi bătrîni. Dar acum se fură cu cirezile şi vapoarele, nu mai fură nimeni un ou. Şi cine nu fură este un bou. Etica minimei morale pleacă de la cine fură mai puţin. Corupţia endemică de la noi nu a fost inventată de comuniştii atît de blamaţi azi. Ei doar au făcut din corupţie un sistem foarte bine pus la punct. Care funcţionează şi astăzi. De aici încep şi celelalte mecanisme ale sistemului social - politic să funcţioneze. Periferia şi centrul merg mînă în mînă. Corupţia cu rotirea cadrelor, impostura cu meritocraţia de clan sau de familie. Nimic nu mai funcţionează în afara acestui sistem viciat şi bine adaptat să