Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgul Tradiţiilor de Crăciun în Parcul Lumea Copiilor

Publicat in Adevarul, vineri 16 decembrie 2011 ·

În această dimineaţă s-a deschis, în Parcul Lumea Copiilorm de lângă Palatul Copiilor, din Sectorul 4, „Târgul Tradiţiilor de Crăciun“. De la târgul care va fi deschis până la 24 decembrie puteţi cumpăra produse alimentare tradiţionale româneşti:şorici, tobă, zacuscă, cozonaci şi multe altele.

Pentru a imprima evenimentului atmosfera specifică de sărbătoare, un grup de copii de la Centrul Cultural Sector 4 au prezentat un program de colinde tradiţionale. Puştii au cântat şi au dansat în jurul unui imens brad amenajat chiar în mijlocul Târgului de Crăciun.

Pentru talentul şi bucuria interpretării, dar şi pentru că au fost cuminţi tot anul, prichindeii au primit dulciuri, jucării, cât şi rechizite, oferite cu mult drag de primarul Cristian Popescu – Piedone şi de invitaţii speciali ai acestuia: Moş Crăciun şi Crăciuna.

Bunătăţi la târg

„Am dorit să oferim din nou posibilitatea locuitorilor Sectorului 4, de a se aproviziona cu produse proaspete, la preţuri de producător, necesare preparării bunătăţilor tradiţionale pentru masa de Crăciun şi Revelion. Astfel, pe lângă o plimbare prin Parcul Lumea Copiilor, care a îmbrăcat deja straiele de sărbătoare, fiind luminat feeric, cei care nu postesc se pot delecta cu şorici, tobă, cozonaci cu nucă şi stafide, dulceţuri şi brânzeturi, vin fiert şi turtă dulce. Târgul oferă şi celor care ţin Postul posibilitatea de a se aproviziona, chiar am gustat o zacuscă delicioasă şi sunt şi producători care comercializează dulciuri de post. De asemenea, cei care doresc să achiziţioneze podoabe pentru bradul de Crăciun sau cadouri pentru cei dragi, au de unde alege”, a declarat Cristian Popescu – Piedone, edilul sectorului 4.

Târgul este deschis până la 24 decembrie, zilnic, între orele 9.00 – 21.00.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 3 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 4 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 9 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°