Scriitoarea franceză Gwenaëlle Aubry – deținătoare a Premiului Fémina (2009) pentru romanulPersonne (roman despre tatăl său – care a suferit de sindromul maniaco-depresiv –, scris după moartea lui) și profesoară de filozofie la Paris IV – Sorbonne, a fostuna dintre invitatele Institutului Francez la Tîrgul de Carte Gaudeamus 2011. Sîmbătă, 26 noiembrie, Gwenaëlle Aubry a participat, la standul Franței, la o dezbatere pe tema „Există o literatură feminină?“ (alături de scriitoarea română Svetlana Cîrstean și descriitoarea canadiană Kim Thúy; moderatoare: Bertille Détrie, responsabil de carte la Institutul Francez din București). După dezbatere, scriitoarea a avut amabilitatea de a-mi răspunde la cîteva întrebări. Prima întrebare e legată chiar de cuvîntul „personne“ („nimeni“) – titlul cărții dvs. care a obținut Premiul Fémina în 2009. Ați afirmat la dezbatere: „Il n’y a personne qui écrit“, „On écrit pour personne“, un întreg joc de cuvinte în jurul acestui cuvînt. Ați găsit acest manuscris – de la care ați pornit – printre hîrtiile tatălui, după moartea lui; pe el era marcat: „à romancer“. Cum vă plasați, dvs. ca autor, în raport cu acest text pe care l-ați scris și publicat? E o datorie față de tatăl dvs.? Într-adevăr, indicația aceea a contat mult pentru mine, poate că-mi era chiar adresată, ori, poate, că tatăl meu se adresa lui însuși sau poate oricui. Îmi vorbise totuși despre acest manuscris, despre dorința de a fi publicat. Era un text destinat publicării, scris cu grijă, parțial romanțat – existau deja unele linii ale ficțiunii, eu n-am făcut decît să le prelungesc. Indicația „à romancer“ era destul de enigmatică, de altfel. Ce putea însemna: să faci un roman, să romanțezi? Era o injoncțiune în același timp imperioasă și obscură. Într-o primă fază, nu am făcut decît să citesc și să recitesc acest manuscris, să selectez extrase, nu pentru valoarea lor i