Nenumărate sunt colindele românilor, tematica lor este de o mare diversitate, iar clasificările au ajuns să fie adevărate provocări pentru etnologi. Există colinde de gazdă, profesionale, de june, de fată, de peţit, familiale, cosmogonice, satirice, de doliu, de vânătoare şi multe altele. Sunt colinde de tip roman (agrare), colinde mithraice (solare), colinde creştine (pe teme biblice), colinde „hibrid” mito-religioase... Despre Colinda Leului voi încerca să vă povestesc astăzi, retrăind emoţia de acum câtiva ani, când am auzit-o pentru prima dată la un bătrân din Ţinutul Pădurenilor.
Unii cercetători argumentează apariţia leului în colindele româneşti, susţinând ipoteza prezenţei acestui animal în spaţiul balcanic până la sfârşitul mileniului I, imaginea lui fiind păstrată din străvechime în memoria sacrală a oamenilor. La rândul lor, analiştii cultului mithraic – prezent în numeroase forme de manifestare la noi – demonstrează că feciorul în luptă cu leul este însuşi Mithra, în ipostaza sa războinică, de vânător. În acest sens, Cristian Istrătescu-Târgovişte susţine că Mithra, la chemarea Atotputernicului, este „singurul care ar fi fost în stare să învingă leul, să-l îmblânzească şi să-l folosească mai târziu ca ajutor în lupta cu taurul – Întunericul”, leul întruchipând focul, lumina Soarelui pe Pământ.
Adrian Fochi propune o posibilă derivare a Colindei Leului din mitul lui Herakles, iar Monica Brătulescu este de părere că leul a fost preluat ca un topos din bestiarele şi folclorul Europei Medievale. Alături de ei, Mihai Pop şi Octavian Buhociu exclud varianta prezenţei leului în arealul carpato-danubian, ipoteză susţinută de reputatul folclorist Ion Taloş.
Colinda leului povesteşte despre o vânătoare alegorică, în care feciorul caută leul, îl găseşte dormind, îl trezeşte, îl provoacă la luptă dreaptă şi îl învinge. „Pe foaia mălinului/
