Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Austriecilor nu le mai ajunge Viena. Vor sa aiba puterea si in centrul financiar al Bucurestiului

Publicat in Antena 3, vineri 16 decembrie 2011 ·

BCR l-a nominalizat pe Lucian Anghel, economistul-sef al bancii pentru functia de presedinte al Bursei de la Bucuresti (BVB), iar daca acesta va castiga austriecii de la Erste vor controla cele mai importante institutii financiare din Romania: cea mai mare banca si bursa de valori, o situatie apropiata celei din Austria, unde au cea mai mare banca, iar un fost director al Erste, Michael Buhl, este co-directorul executiv al Bursei din Viena.

BCR si Erste fac parte din grupul de actionari ai BVB care au cerut revocarea actualului consiliu de administratie, fiind sprijiniti in aceasta solicitare si de ING, UniCredit CAIB si Intercapital Invest.

BCR l-a nominalizat pentru un loc in CA-ul Bursei si pe Valerian Ionescu, seful departamentului piata de capital din cadrul bancii. Intercapital l-a propus pe Adi Lupsan, directorul general adjunct al societatii de brokeraj. Pentru un loc in CA-ul Bursei candideaza si Matjaz Schroll, directorul executiv al biroului din Viena al grupului Templeton Emerging Markets. Dintre brokerii locali care si-au mai depus pana acum candidatura Nicolae Ghergus, seful Confident Invest, Dan Paul, presedintele Asociatiei Brokerilor si, bineinteles, administratorii actuali. O alta candidatura a venit si din partea Narcisei Oprea, partener in cadrul societatii de avocatura Schoenherr si Asociatii. Oprea a coordonat in trecut directia juridical a Bursei.

Economistul-sef al BCR a iesit ieri, in premiera, cu declaratii legate de viitorul Bursei, dupa ce deputatii au votat majorarea pragului de detinere de la SIF-uri de la 1% la 5%, una dintre cele mai asteptate masuri pe piata de capital. Lucian Anghel a spus ca prin aceasta decizie se elimina una dintre barierele pe care investitorii, atat romani cat si internationali, le aveau atunci cand intentionau sa realizeze investitii Bursa de la Bucuresti.

“Ma

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 2 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 33 minute
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum o ora
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Numerele câștigătoare la Loto duminică, 13 iulie. Report de peste 2,48 milioane de euro la Loto 6/49 și de 4,89 milioane euro la Joker

Adevarul acum o ora
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), informează Loteria Română.

Surse Descinderi la fratele și la sora fugarului Emil Gânj

Ziua Constanta acum 2 ore
Poliția efectuează descinderi duminică dimineața la fratele și la sora fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureșeană Miheșu de Câmpie, potrivit unor surse apropiate anchetei. Poliția efectuează descinderi duminică di

Fiica Ralucăi Moianu și Virgil Boglea s-au cununat religios! Primele imagini cu Mara în rochie de mireasă

Cancan acum o ora
Mara, fiica Ralucăi Moianu, și avocatul Virgil Boglea s-au căsătorit religios. Evenimentul a avut loc în Italia, într-un cadru desprins parcă din poveștile cu prinți și prințese. Avem primele imagini cu cei doi miri. În urmă cu doar câteva luni, pe

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/30°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°