Interviul ca martor

Dialogurile pe care, de-a lungul întregii sale vieţi, Eliade le-a purtat cu diverşi reporteri, jurnalişti şi scriitori au un important rol în cunoaşterea biografiei şi operei sale. Alături de jurnale, memorii şi corespondenţă, ele sunt izvoare directe ce nu au primit până acum întreaga atenţie pe care o merită. Desigur, nu toate interviurile reprezintă cu fidelitate cuvintele şi opiniile lui Eliade. Unele convorbiri au devenit naraţiuni dominate de stilistica – dacă nu şi de opiniile – interlocutorului. Câteodată interviurile au fost chiar contrafăcute. Într-unul dintre acestea, de pildă, cel care l-a publicat nu a făcut decât să copieze pasaje întregi din Amintiri (1966), asortându-le cu întrebările sale sub-mediocre. Valoarea lor de adevăr va trebui evaluată cu atenţie de cercetători în funcţie de mai multe criterii: dacă interviul a fost pregătit sau întâmplător, dacă a fost înregistrat audiovideo, stenografiat sau doar notat cu aproximaţie, dacă a fost revăzut şi acceptat de Eliade, dacă răspunsurile au fost comunicate în scris, dacă au fost publicate integral, dacă traducerea a fost fidelă etc. etc.

Deocamdată au fost antologate în volum doar interviurile din perioada 1933-19421. Cele ulterioare au apărut în diverse limbi – pe lângă română, în portugheză, franceză, italiană, engleză, germană etc. –, deşi au avut ca vehicul doar româna, franceza şi engleza. Aproape toate sunt mai mult sau mai puţin accesibile cercetătorilor români şi occidentali, în publicaţiile în care au apărut sau în reeditări şi traduceri. Printre ele se numără şi câteva cazuri „exotice”, care nu sunt la fel de abordabile: trei interviuri publicate în limbile olandeză (1976), japoneză (1979) şi sârbă (1985).

Conversaţia din 1979 cu jurnalista niponă Mie Uchida s-a purtat în limba engleză. În lipsa înregistrării sau a dactilogramei ei, am