* un brăilean de 17 ani este anchetat penal după ce a fost depistat folosind un abonament fals pe mijloacele de transport în comun ale "Braicar"
Brăileanul Mihai V., 17 ani, a vrut să circule gratis cu autobuzele "Braicar", iar acum este cercetat penal, după ce Poliţia Locală l-a depistat având asupra sa un abonament contrafăcut. Practic, adolescentul trăsese la xerox un abonament adevărat şi folosea falsul pe mijloacele de transport în comun. Gheşeftul lui a durat, însă, doar până zilele trecute, când a avut ghinionul să fie legitimat de o patrulă a Poliţiei Locale, în cadrul unui control ce viza depistarea cetăţenilor care călătoresc fraudulos pe mijloacele de transport în comun. Tânărul a fost predat Poliţiei Municipiului Brăila, pentru continuarea cercetărilor, fiind suspect de săvârşirea infracţiunii de "Falsificare de timbre, mărci sau bilete de transport".
În cadrul aceloraşi acţiuni de control, derulate de poliţiştii locali în colaborare cu angajaţii "Braicar, în perioada 9-15 decembrie, au fost aplicate 56 acţiuni contravenţionale, în valoare totală de 12.600 lei, şi au fost eliberate 27 de bilete de suprataxă. * un brăilean de 17 ani este anchetat penal după ce a fost depistat folosind un abonament fals pe mijloacele de transport în comun ale "Braicar"
Brăileanul Mihai V., 17 ani, a vrut să circule gratis cu autobuzele "Braicar", iar acum este cercetat penal, după ce Poliţia Locală l-a depistat având asupra sa un abonament contrafăcut. Practic, adolescentul trăsese la xerox un abonament adevărat şi folosea falsul pe mijloacele de transport în comun. Gheşeftul lui a durat, însă, doar până zilele trecute, când a avut ghinionul să fie legitimat de o patrulă a Poliţiei Locale, în cadrul unui control ce viza depistarea cetăţenilor care călătoresc fraudulos pe mijloacele de transport în comun. Tânărul a fost predat Poliţiei Munici