Eu nu cred in nevinovatia lui Adrian Nastase. Stiu ca legea ma obliga sa respect sentinta judecatorilor si o fac, dar nicio lege din lume nu-mi poate impune ce sa gandesc si nu-mi poate reprima suspiciunile.
Sentinta de achitare a fostului premeir in dosarul "Matusa Tamara" nu-mi explica de unde a avut o batrana modesta, in varsta de 81 de ani, averea remarcabila pe care i-a lasat-o nepoatei sale Dana si cum de bijutoriile si tablourile respectabilei doamne au ajuns, ca sa vezi, tocmai la niste mari oameni de afaceri, implicati in contracte profitabile cu statul? Nu explica cum si unde s-a evaporat investigarea acestor sume la Oficiul pentru combaterea spalarii banilor.
Intanta Inaltei Curti l-a declarat pe Adrian Nastase nevinovat si stiu ca trebuie sa respect acest verdict. Dar mai stiu si ca un verdict este consecinta administrarii unei probatiuni. Cel mai corect dintre verdicte nu este, nu trebuie sa fie, decat o oglinda a probatiunii, ceea ce insa nu-l face neaparat si o oglinda a adevarului. Ceea ce nu se poate dovedi nu exista din punct de vedere juridic, dar asta nu inseamna ca nu exista in realitate.
Nu vreau sa lansez acuzatii pentru ca nu am probe, dar nicio lege nu ma poate impiedica sa constat ca doua dintre judecatoarele din completul care l-a achitat pe Adrian Nastase au un trecut profesional destul de controversat, de la eliberarea lui Omar Hayssam, a lui Marius Locic si a lui Florin Costiniu, pana la retrimiterea la DNA a altui dosar al lui Adrian Nastase si la achitarea lui Costel Iancu, zis Don Costel. Nu exista lege care sa ma impiedice sa constat ca una dintre judecatoarele acestui complet a parasit pentru o vreme magistratura in urma unui scandal de presa provocat de o eroare a sa, pentru a reveni dupa 5 ani tocmai la Inalta Curte.
Toate acestea nu inseamna neaparat ca achitarea lui Adrian Nastase
