Sorin a petrecut de ziua lui, alături de iubita lui Daniela şi a făcut şi câteva declaraţii şoc, care le va face să suspine un pic pe fanele Akcent.
"Da, urmează o nuntă. Nu am cerut-o. Nu i-am dat inelul, dar îl am. Este foarte frumos inelul. Vă chem la nuntă în Zalău", a spus Sorin.
Daniela, iubita cântăreţului, a declarat cu zâmbetul că ne putem aştepta la un bebe, cât mai curând.
"Chiar trebuie să recunosc că până acum doi, trei, patru ani, îmi doream un băieţel, acum îmi doresc orice, chiar nu contează. Îmi place să cred că lucrez la un Ştefan sau o Maria minunată", a spus Sorin mândru.
Sorin Brotnei, aventuri de pe "tron"! A scapat telefonul in WC in timp ce vorbea cu iubita