Ca şi titlul prezentului articol suna refrenul unei piese rock, „Ziua vrăjitoarelor", scoasă pe piaţă de trupa Cargo, în urmă cu mai mulţi ani.
La petrecerile de altădată ascultam cu plăcere acest gen de muzică şi eram mult mai dezinvolt în a purta conversaţii despre istorie medievală şi religie cu fetele din grupul nostru de prieteni.
Erai ascultat cu interes de către „publicul feminin" dacă povesteai ceva despre Codex Gigas („Biblia Diavolului"), de pildă. Acum, sincer vă spun, n-aş mai „risca" să aduc vorba despre astfel de lucruri, văzând cum s-a modificat aria preocupărilor studenţeşti. Dar asta-i o altă discuţie.
Aşadar, în vremurile în care ascultam muzică rock cu prietenii mei (şi nu ne gândeam prea mult la plata facturilor lunare), nu mi-aş fi imaginat că pot vedea vreodată isterii mediatice generate de vrăjitoare. Pomeneam „vră-ji-toa-re-leee!" la „team-drinking"-urile noastre studenţeşti, îngânându-i pe „băieţii de la Cargo" şi folosindu-ne de prilej pentru a începe câte o discuţie serioasă, „ca-ntre umanişti".
În naivitatea mea tinerească, credeam că televiziunile şi gazetele au o cu totul altă menire decât aceea de a răscoli mahalalele, budoarele şi alcovurile, de a scoate în faţă personaje groteşti şi de a face reclamă indirectă unor reţele infracţionale. E drept, „presarii" încă nu se pretau la orice pentru a dobândi audienţe de moment, comparabile ca durată şi efecte cu mulţimea de curioşi ce se strânge în jurul a două ţaţe care se păruiesc.
Între timp, România a luat-o razna şi am început să vedem în platourile televiziunilor „exponenţi" ai unor îndeletniciri pentru care în trecut erai ars pe rug, iar în prezent rişti puşcăria dacă „clienţii" se plâng autorităţilor.
Dar ce este rău, de fapt, în tot tărăboiul ăsta public cu vrăjitoarele care au făcut la portofele câteva vedete de mucava? Prezentarea „profesioni
