Istoric, teoretician şi critic literar, comparatist, memorialist şi epistolograf, Adrian Marino (1921–2005) reprezintă un caz special în literatura română. Instruit şi format la şcoala de critică şi estetică literară a revistei „Jurnalul literar” (1939), iniţiat în arta lecturii, relecturii şi a analizei literare de către G. Călinescu, care i-a fost dască l şi mentor în acelaşi timp, Adrian Marino, graţie unor împrejurări istorice şi politice nefavorabile, a cunoscut, ani mulţi, privarea de libertate, însingurarea şi, fireşte, o izolare traumatizantă.

Relaţiile literare şi culturale pe care le-a stabilit şi întreţinut un timp îndelungat cu unii dintre confraţii săi din România şi din întreaga Europă se reflectă cu fidelitate în literatura sa epistolară ce necesită a fi restituită cât mai curând de un grup de cercetători cunoscători ai operei sale.

Epistolele ce se publică aici, întâia oară, sunt trimise istoricului literar Marcel Duţă (1936–2005), unul dintre cei mai instruiţi cercetători de la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“, care, la solicitarea insistentă a lui Adrian Marino, publică două studii esenţiale în prestigioasa revistă Cahiers roumains d’études littéraires, publicaţie coordonată de cărturarul de la Cluj.

Impresionează prin acribie, punctualitate şi o desăvârşită obiectivitate în ceea ce priveşte aprecierea şi recunoaş terea unor contribuţii originale datorate confraţilor săi de aici sau din alte centre culturale ale Europei.

Unele din aceste epistole au un uşor ton profesoral, altele au o intensă tentă doctorală, care nu jignesc ci dimpotrivă îndeamnă la studiu aprofundat.

*

Cluj-Napoca, 20 ianuarie [19]76

Strada Rákoczi, nr. 72

Stimate d[omnu]le Duţă,

Revista noastră pregăteşte un număr despre Réalisme d’hier et d’aujourd’hui (3/1976)1 şi ar