Greu an a mai avut comisarul şef Cătălin Chivu, parcă desprins dintr-un film cu poliţişti proşti, gen "Jandarmul la plimbare", cu Louis de Funes. Mai întâi, în ianuarie 2011, Chivu s-a apucat să divorţeze de soţia lui, Cleopatra.
Mulţi au pus această ieşire a lui Chivu pe seama faptului că whisky-ul a fost mai tare decât de obicei şi i-a provocat şefului Poliţiei Brăila şanţuri pe creier. Şi ca o dovadă că Chivu nu a fost tocmai lucid atunci când a luat decizia de a băga divorţ de soţie este că la nici două luni distanţă şi-a retras acţiunea de divorţ. Păi, şi numai pentru atâta lucru eu l-aş fi demis pe Chivu, pentru că oraşul nu are nevoie să fie condus de un poliţist atât de nehotărât, de instabil emoţional, care una zice astăzi, şi alta face mâine. Sper să nu greşesc, dar îmi aduc aminte că atunci când a fost căutat de ziarişti ca să vorbească despre divorţul său, Cătălin Chivu a fost indisponibil, fiind în concediu. Sau cel puţin aşa i-a instruit Chivu pe subalterni să declare, pentru a nu fi deranjat pe marginea subiectului cu divorţul.
Nu vreau să mă bag în căsniciile altora, dar din punctul meu de vedere Cătălin şi Cleopatra Chivu nu au mai divorţat pentru că şi-au dat seama că le-ar lua prea mult timp ca să împartă tot ce-au adunat prin muncă cinstită, desigur. Aşa că în loc să piardă vremea numărând BMW-uri X6, apartamente, vile, tablouri, kilograme de aur şi conturi bancare ticsite cu sute de mii de euro, au zis că mai bine rămân împreună şi - nu-i aşa? - adună în continuare, pe principiul că unde-s doi puterea creşte şi interlopul plăteşte.
În luna august s-a înregistrat prima demitere a lui Chivu. Cei de la minister au vrut să îl dea jos, numai că nu au avut pe cine. Şi asta dintr-un motiv foarte simplu: Cătălin Chivu se afla în concediu de odihnă. Or, se ştie că nu poţi să dai un om afară atunci când el se află în conce