Prognoza economică este „destul de întunecată”, iar redresarea acesteia va necesita implicarea tuturor țărilor, începând cu cele europene, pentru a stăvili criza galopandă care aduce cu sine riscul unei recesiuni globale, a declarat, joi, Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internațional, la Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii.
„Perspectivele economice mondiale nu sunt foarte roze. Sunt chiar destul de întunecate”, a declarat directorul general al FMI. „Nu este nicio economie în această lume, fie ea țară cu venituri mici, piețe emergente, țară cu venituri mediu sau economie super avansată, care să fie imună la criza care nu doar se extinde ci chiar se intensifică”, a avertizat Lagarde, citată de CNBC.
„Nu este o criză care va fi soluționată de un singur grup de țări care iau măsuri. Sperăm că va fi rezolvată de toate țările, toate regiunile și de toate categoriile de state care vor lua măsuri”.
Lecția crizelor din trecut
Lagarde a menționat câteva tendințe pozitive în țările asiatice și din America Latină, țări care, cu ajutorul FMI, au luat măsuri importante în timpul crizelor din anii 80 și 90, pentru a adresa slăbiciunile din sistemele lor bancare și pentru reglementarea sistemelor financiare naționale.
„Toate acele provocări cu care acele țări s-au confruntat în timpul crizei asiatice sau a celei latino-americane le sunt de folos acum”, a considerat directorul general al FMI.
„Nodul gordian”
Lagarde consideră că liderii economiilor globale trebuie să adopte o abordare holistică pentru rezolvarea slăbiciunilor sistemice, precum cele subliniate de criza datoriilor suverane care afectează zona euro.
„Vor fi necesare eforturi, vor fi necesare ajutări și, în mod evident va trebui să începem din miezul crizei, care este reprezentat de țările europene și, în particular, de țările