Sunt unii care păşesc atât de timizi pe drumul meseriei, încât pronosticul succesului profesional e greu de făcut. Primii paşi nu anunţă o carieră fulminantă, pentru că aceşti paşi sunt stângaci şi nu anticipează că vor defila cu „fanfara” în profesie. Iată un astfel de exemplu. Celebrul profesor de chirurgie a toracelui, prof. dr Teodor Horvat, făcător de şcoală în această rafinată specialitate chirurgicală, este recunoscut ca ultima instanţă în starea de a declara recurs extraordinar unei boli pustiitoare cum este cancerul de plămâni.
Pe vremea când era conducătorul clinicii de chirurgie toracică de la Spitalul Militar umbla vorba că profesorul Horvat îşi parchează maşina în curtea spitalului şi pleacă doar pe întuneric cu ea. Soseşte la clinică în zorii zilei, când este întuneric afară, pleacă seara după câteva operaţii de ore lungi, când luna e pe cer. Aşa că-şi bagă cheia în broasca portierei maşini luminând cu bricheta, aşa beznă e afară. Ei bine, iată ce debut ciudat a avut în chirurgie încă din anul I de facultate. Se ştie că bobocii la facultatea de medicină trebuie să fie căliţi în faţa sângelui şi ţesuturilor tăiate cu bisturiul prin participarea ca spectatori la o operaţie.
Profesorul de mai târziu Teodor Horvat, student în anul I, s-a dus cu grupa lui de „boboci” în primele luni ale anului la o intervenţie cirurgicală. Din cei zece studenţi ai grupei, unuia singur i s-a făcut rău, fiind impresionat tare de vederea plăgii deschise de bisturiu şi a sângelui. Acesta era studentul Teodor Horvat. A ieşit afară la aer curat, fiindcă i se înmuiaseră picioarele a leşin. Ceilalţi nouă colegi de grupă au asistat impasibili la intervenţia chirurgicală, nu li s-a făcut rău. Ei bine, din cei zece studenţi ai grupei, unul singur a ajuns chirurg, Teodor Horvat, cel care mai să leşine la vederea sângelui din sala de chirurgie. Ceilalţi n