Bolshaja kniga ("Marea carte"), cel mai important premiul literar rus, a fost acordat pe 29 noiembrie în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Moscova. Premiul întâi a constat în suma de trei milioane de ruble (aproximativ 100.000 de dolari) şi a fost câştigat de Mihail Şişkin, cu romanul "Pismovnik". Cel de-al doilea câştigător a fost Vladimir Sorokin, cu romanul "Metel" ("Viscolul"). Ambele titluri sunt în curs de apariţie la Curtea Veche Publishing. Având deja în portofoliul editorial trei romane de Vladimir Sorokin ("Gheaţa", "Ziua opricinicului", "Kremlinul de zahăr") şi alte nume recunoscute ale literaturii ruse, cum ar fi Iuri Mamleev, Irina Denejkina sau Viktor Pelevin, editura continuă să aducă publicului român cei mai valoroşi autori ruşi contemporani, iar premiulBolshaja kniga confirmă acest lucru.
Romanul lui Mihail Şişkin ("Pismovnik"), care urmează să apară la Curtea Veche Publishing în vara anului 2012, este de o simplitate deconcertantă: o femeie, un bărbat şi scrisorile lor de dragoste. O casă la ţară, prima iubire. Scrisorile lor vorbesc despre tot ceea ce se poate întâmpla în viaţă: despre familie, despre copilărie, despre bucurie şi despre tristeţe; împreună alcătuiesc romanul unei iubiri, sau poate al unei morţi, fiindcă "nicio carte mare, niciun tablou nu sunt deloc despre iubire. Numai lasă impresia că sunt despre iubire, ca să fie interesante. Dar, de fapt, sunt despre moarte. În cărţi, iubirea e un fel de scut, mai bine zis, un fel de legătură peste ochi. Ca să nu vezi. Ca să nu fie aşa de înfricoşător."
De-a lungul carierei, Mihail Şişkin a câştigat mai multe premii: în anul 2000, i-a revenit Russkii Buker pentru romanul "Vzjatie Izmaila".Între timp, un alt roman, intitulat "Venerin volos" a primit premiul pentru cel mai bun bestseller şi premiul Bolshaja kniga.
Romanul "Metel" de Vladimir Sorokin este povestea unei călă