Muftiul este obligat să-şi autorizeze pavelele din curte. Este răspunsul primarului Constanţei în acest război de uzură. „Nici pe vremea lui Ceauşescu n-am suferit ca acum. Noi suntem mai români decât Radu Mazăre”, spune Iusuf Muurat Sursa: Feri Predescu
Scandalul geamiei Hunchiar din Constanţa, lângă care un om de afaceri a ridicat un imobil de trei etaje la numai un metru de lăcaşul de cult musulman, pare să nu se mai termine. Ecourile conflictului dintre comunitatea musulmană şi primăria Constanţa care a eliberat recent o nouă autorizaţie de construcţie pentru clădirea considerată ilegală de către Curtea de Apel, au ajuns deja la şeful statului turc, Abdullah Gul. Potrivit deputatului Uniunii Democrate a Tătarilor Turco Musulmani din România, Aledin Amet, care l-a însoţit pe Traian Băsescu în vizita din Turcia, preşedintele turc „ l-a rugat pe dl. Băsescu să găsească o soluţie pentru rezolvarea situaţiei geamiei Hunchiar din Constanţa”.
Mazăre a trimis trupele speciale din Primărie
În schimb, Primăria Constanţa a trimis Corpul de Control pentru a verifica dacă o anexă a geamiei, unde se efectuează purificarea înainte de slujbe, precum şi pavelele din curtea geamiei au autorizaţie de construcţie.
Muftiul crede că „ne aflăm deja într-o situaţie critică şi extrem de tensionată, nici pe vremea comunismului nu a suferit comunitatea musulmană din Constanţa aşa cum suferă sub regimul Mazăre”. Inspectorul George Bărbatu, de la „Disciplina în Construcţii” din Primărie, a pus în vedere că „prin legea 50 a construcţiilor orice lucrare mai mare de 5 mp trebuie autorizată şi impusă fiscului, aşa că muftiatul va trebui să plătească pentru pavele”. În aplauzele enoriaşilor musulmani, muftiul a anunţat că nu va plăti nimic.
Primarul spune că totul e legal
Impasibil, primarul Radu Mazăre recomandă „să găsească preşedinte