Dan Petrescu mărturiseşte că mereu şi-a pus la îndoială valoarea. Atât ca jucator, cât şi acum, ca antrenor. Pare ciudat pentru fotbalistul cu două participări la Mondiale şi cu cinci ani petrecuţi la Chelsea, care ulterior a devenit unul dintre cei mai apreciaţi tehnicieni români. "Aşa am simţit, nu mi-am impus lucrul ăsta!", spune apăsat. Explică apoi că a părăsit România pentru Rusia din cauză că ţara nu-i putea oferi mai nimic, chiar dacă toţi i-au atribuit marele merit de a se fi întors din Liga Campionilor cu opt puncte, iar intern luase un titlu cu anonima Unirea Urziceni.
Domnule Petrescu, la finalul lunii se împlinesc doi ani de când aţi plecat în Rusia. Uitându-vă în urmă, câte s-au schimbat la Kuban de când aţi venit?
Hai să-ţi spun întâi ce am găsit la Krasnodar! Practic, mai nimic din ceea ce mi-au spus ruşii când am negociat (râde). Echipa abia retrogradase, jucătorii au fost ori vânduţi, ori erau împrumutaţi şi s-au întors la echipele lor. Dacă ţin bine minte, la primul antrenament am avut doar cinci oameni!
Doar cinci jucători?
Da, m-ai auzit bine! Eram într-o ţară străină, nu cunoşteam campionatul şi trebuia să formez o echipă. Când am negociat, nu mi-au spus situaţia reală. Mi-au zis că au echipă, că au tot... Vrăjeală! Îmi era greu şi le-am zis: "Ajutaţi-mă!". Că eu nu cunoşteam jucătorii din Rusia, iar străini puteam să cumpărăm doar trei. Nu a fost uşor!
"Am avut şi mult noroc!"
Dar chiar şi în aceste condiţii, aţi promovat încă din primul an…
Am strâns 80 de puncte cu multă muncă şi cu noroc. Că fără noroc nu ştiu dacă reuşeam, trebuie să recunosc. Apoi, în al doilea an a trebuit iar să inventez vreo opt jucători, trebuia să schimbăm ceva, pentru că diferenţele dintre liga a doua şi Premier League sunt uriaşe. Sper ca măcar acum, în al treilea an, să am parte de mai multă linişte şi să fo
