A făcut puşcărie pentru ideea de libertate! A adăpostit în anii 50 partizanii care luptau împotriva comuniştilor care îi distrugeau ţara. A câştigat respectul securiştilor care l-au torturat, şi a rămas în viaţă. Un bătrân de 92 de ani ne învaţă azi să gândim liber şi să schimbăm România!
În anii 50, Securitatea îi hărţuia luptătorii anticomunişti retraşi în munţii Făgăraşului. Tineri intelectuali, foşti militari şi ţărani se opuneau colectivizării, duceau o luptă tragică, inegală, cu un sistem totalitar care ucidea libertatea de a gândi şi de a face. Pe atunci, moş Dumitru Opriş avea 30 de ani, fusese aviator, luptase pentru ţara lui în război. Îl umplea de revoltă că ce n-a distrus războiul, distrugeau acum comuniştii. S-a dat cu haiducii din munţi. A găzduit şase partizani urmăriţi de Securitate, deşi ştia că oricine îi ajută, chiar şi numai cu un colţ de pâine, e împuşcat de securişti. Nu i-a păsat!
A simţit că securiştii îi suflă-n ceafă. Voia să fugă cu luptătorii anticomunişti - dar dragostea pentru soţia lui, Miluţa, l-a făcut să stea. Într-o noapte, i-a călăuzit pe fugari peste Olt, la alţi fraţi de-ai lui, şi s-a întors să se predea - în speranţa că va scăpa cu închisoare şi că Miluţa îl va aştepta. A fost torturat să spună unde au dispărut partizanii. Nu şi-a trădat prietenii.
Nu-l interesează cine l-a turnat, deşi acum, ar putea afla. Nu vrea să se răzbune. A plâns de bucurie când a căzut comunismul: dar acum, după 20 de ani, constată cu ciudă că românul încă dă în gropi. "Toţi au minţit, toţi... dacă nu se fura cum se fură şi acuma, România era departe!... E greşit să-i ceri omului ceea ce nu are, încerci o dată, încerci a două oară, cum am spus cu nea Gheorghe, mai drumu, vezi că-i, uite, cu gropi, cu pietre cu de toate, mai vezi ăstălalt e asfaltat! El îl vede pe ăla!"
Ar porni o revoluţie, dar recunoaşte că azi e singur
