Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Italienii se radicalizează: Plicuri cu gloanţe adresate lui Monti şi Berlusconi

Publicat in Adevarul, vineri 16 decembrie 2011 ·

Poliţia italiană a interceptat vineri mai multe plicuri cu gloanţe adresate de un grup extremist premierului Mario Monti, precum şi predecesorului său, Silvio Berlusconi, şi liderilor celorlalte formaţiuni politice care susţin actualul guvern tehnocrat.

Incidentul are loc chiar în ziua în care pachetul de măsuri de austeritate de 33 miliarde de euro, asumat de urgenţă de guvernul lui Monti în vederea redresării financiare a ţării, este dezbătut şi votat în Camera Deputaţilor de la Roma.

Potrivit agenţiei ANSA, zece plicuri conţinând gloanţe şi scrisori de ameninţare au fost interceptate într-un oficiu poştal din localitatea Lamezia Terme. Acestea erau adresate lui Monti, precum şi ministrul Muncii, Elsa Fornero, care săptămâna trecută a anunţat cu ochii în lacrimi măsurile de austeritate care îi lovesc în principal pe pensionari.

Ameninţările asumate de un grup de extremă stângă intitulat Mişcarea Armată Proletară îi erau adresate şi lui Berlusconi şi altor doi lideri de formaţiuni parlamentare care susţin guvernul tehnocrat - Pierluigi Bersani de la Partidul Democrat şi Pierferdinando Casini de la Uniunea de Centru. Restul plicurilor trebuiau să ajungă la directorii unor cotidiene naţionale - Corriere della Sera, La Repubblica, Il Tempo, Libero şi la Padania.

Intensificare a tentativelor de intimidare

De asemenea, un colet-capcană a fost interceptat joi la Roma în sediul unei agenţii Equitalia, organismul public însărcinat cu colectarea impozitelor. Acest incident a avut loc la numai o săptămână după ce un dispozitiv similar, însoţit de mesajul ‘moarte cămătarilor" a explodat în mâinile directorului general al Equitalia, rănindu-l, atentatul fiind revendicat de o altă organizaţie anarhistă - Federazione Anarchica Informale.

În ultima săptămână, scrisori-capcană cu prafuri explozive interceptate la timp au mai fost adresate la Frank

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 26 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 51 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 26 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 37 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°