- Scriitorul român, cu rare excepţii, are proiecţia mentală şi imaginară a Europei, subînţelegînd prin "Europa" Occidentul. Orientul e pentru noi un subiect exotic, cu mirarea că aşa ceva există.

Cum este însă România, văzută din Orient, prin ochii şi prin cărţile Danielei Zeca?

- Nu ştim mare lucru despre Orient şi ni se pare atât de exotic fiindcă, în stirpea noastră de europeni, ne-am deprins să cunoaştem subiectul la şcoala marilor maeştri. Ar fi multe de spus, dar am să dau un singur exemplu, ilustru prin notorietatea lui: Charles Montesquieu a scris despre Esfahan cu 410 ani înaintea mea. Doar că baronul iluminist, membru al Academiei Franceze şi aristocrat sedentar de vocaţie, nu a pus vreodată piciorul pe pământul iranian. În 1721, când publica Scrisorile persane, savantul avea 33 de ani, scrisese câteva tratate de economie şi nu-şi putea permite luxul de a părea bien léger, semnând cu nume propriu un roman din scrisori, ale cărui accente satirice i-ar fi făcut să se clatine solida carieră de magistrat. Aşa că scrisorile pseudopersane sunt editate sub anonimat, la Amsterdam, Montesquieu asumându-şi iniţial doar postura de traducător interesat de fidelitatea faţă de text. Eruditul francez, care a călătorit către Persia doar odată cu paginile lui Jean Chardin, din Voyages en Perse - ce tocmai apăruseră la Paris - e cel dintâi care i-a integrat pe persani în circuitul european, graţie unei scrieri care a cunoscut nu mai puţin de 16 ediţii în primul an de la apariţie! E adevărat că prin el s-a inaugurat gustul orientalismului în Europa, însă tot Montesquieu, folosindu-se de clişee, de păreri şi descrieri nevăzute cu propriii ochi, a legiferat superioritatea colonială a Occidentului şi falsa îndreptăţire de a trata Orientul ca pe un celălalt necunoscut şi, deci, periculos.

Faptul că am călătorit repetat în Magreb, în Emiratele Arabe, în Liban ş