Una dintre expozițiile pe care iubitorul de artă din București nu trebuie să le piardă este „personala“ lui Zémlenyi de la European Art Gallery. Comunicatul de presă lansat de amintita galerie a devenit, în cîteva zile de la deschiderea expoziției, loc comun și literă de lege în ceea ce îl privește pe artistul american de origine română, despre care s-ar putea spune la fel de bine că este artist român de origine maghiară sau artist maghiar de origine cehă. Prezentat ca ilustrator, timp de cincisprezece ani, al unor prestigioase reviste precum New York Times, News Week și The Time, asociat (în mod liber) cu Corneliu Baba datorită declarației de admirație față de maestru și prieteniei cu foști studenți ai acestuia, astăzi mari pictori, Jackie Zémlenyi Csaba rămîne, deocamdată, artistul a cărui cea mai importantă expoziție a carierei a fost organizată la finele anului 2011 în București (și care poate fi vizitată pînă pe 10 februarie 2012). Deși domnul Google nu știe (mai nimic) despre Zémlenyi, nici măcar cît să putem verifica informațiile trecute succint în revistă, din trei surse distincte – după cum cer regulile elementare de presă, menționăm faptul că, pentru a recomanda expoziția și proiectul European Art Gallery, ne sînt îndeajuns lucrările aflate pe simeze. În rîndurile de față, elementele biografice, extrem de spectaculoase, vor fi ocolite, deși de la Giorgio Vasari și Gian Pietro Bellori încoace, legenda artistului nu a contenit să încînte atît publicul larg, cît și pe cel de nișă. Așadar, cu regretul că nu există (pe net) informații despre evenimentele din New York, de la Galeriile Blau și Kenkeleba, care ne-au atras atenția în CV-ul protagonistului, vom vorbi despre expoziția de la București, pe care am vizitat-o și a cărei calitate o putem garanta. Pentru a nu fi greșit înțeleși, Internetul reprezintă doar un mijloc de informare, nu un indicator de val