Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce Călin Geambaşu ţinea cu iubitul Mălinei la început şi acum şi-a schimbat total părerea! VEZI ce a declarat la înmormântarea artistei

Publicat in Cancan, vineri 16 decembrie 2011 · ·

Acesta a vorbit frumos despre iubitul Mălinei, Sebastian, însă la două zile după nefericita întâmplare artistul a început să facă declaraţii dure despre cel care a iubit-o pe artista timp de trei ani. Anchetatorii cred că aceasta ar fi o "manevră de familie" pentru ca sinuciderea să fie de fapt un accident.

"În ideea de a-i putea face înmormântarea cu slujbă religioasă, familia Mălinei Olinescu a solicitat Poliţiei Capitalei, nu la Parchet, un stadiu al cercetărilor, conform căruia în acest dosar nu se poate spune că e sinucidere pentru că ancheta se află la început şi încă se efectuează cercetări cu privire la decesul Mălinei Olinescu. Sub aspectul probatoriului, nu s-a întâmplat absolut nimic, e doar o dorinţă a familiei şi a prietenilor de a fi înmormântată cu slujbă. La această oră nu există un verdict că e sinucidere într-o soluţie adoptată de Parchet, dar ancheta se află într-un stadiu iniţial al cercetărilor. Prima dată, Călin Geambaşu afirma că ei (Mălina Olinescu şi iubitul ei, Sebastian Truţă - n.r.) erau fericiţi, că urmau să se căsătorească şi că era totul foarte bine, după care a revenit asupra declaraţiei şi spune că Sebastian o bătea, o lovea, că «a terminat-o psihic» şi alte lucruri de acest gen, în ideea de a crea o suspiciune cu privire la sinucidere şi să plaseze fapta într-o situaţie de accident", au spus sursele judiciare pentru ring.

În urmă cu puţin timp, Călin Geambaşu a ajuns la cimitir şi a făcut noi declaraţii ce îl vizează direct pe Sebastian, iubitul Mălinei.

"Nu mai pot să fac nimic, nu mai am ce să comentez, vedem ce se va întâmpla de acum înainte, să ajutăm să facem lumină, măcar după înmormântare. Nu mă interesează nimic de Sebi", ne-a spus Călin Geambaşu.

Acesta a vorbit frumos despre iubitul Mălinei, Sebastian, însă la două zile după nefericita întâmplare artistul a început să facă declaraţii dure despre

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 3 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 2 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum o ora
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 3 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 5 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 8 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

19°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
sâm.

15°/28°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°