Comisia Europeană a fost de acord cu realocarea sumei de 360 milioane de euro de la alte programe operaţionale sectoriale pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit, suma fiind suficientă pentru reabilitarea a aproximativ 250.000 de apartamente, a declarat vineri la Slatina Elena Udrea.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a spus că lucrările de reabilitare ar putea să înceapă în lunile mai-iunie 2012.
De asemenea, Comisia Europeană a fost de acord şi cu construirea, în parteneriat public-privat, a locuinţelor sociale pentru tineri.
Udrea a semnat vineri trei contracte de finanţare pentru reabilitarea unor zone din municipiul Slatina, în valoare totală de aproape 24 de milioane de lei.
Proiectele vor fi finanţate din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Regional şi sunt parte componentă a Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) pentru oraşul Slatina.