Depărtarea de casă, miile de kilometri dintre o rezidență temporară și țara natală fac bine unor scriitori și critici literari. Dacă Mihai Zamfir a redactat, în Brasília, volumul întîi dintr-o esențializată Scurtă istorie a literaturii române, Elena Ștefoi face un ocol prin Canada pentru a se reîntoarce la poezie.Raport de etapă nu e o antologie cuprinzînd poezii din vîrste anterioare, ci un volum, consistent, cu versuri noi, în care experiența distanțării geografice își are partea ei. Poeta devine propriul său personaj, iar acesta preia fără complicații identitatea unei scriitoare din fostul lagăr socialist: un „cobai norocos“, și anume printr-o Revoluție venită la timp. În volumele publicate înainte de 1990, Elena Ștefoi avea destule referințe și aluzii la contextul socialismului real (într-un registru, desigur, codificat simbolic, al Valorilor). În Raport de etapă, experiența traumatică a viețuirii într-o dictatură e pusă la trecut. În această nouă fază, și lucrurile din jur, și experiențele anterioare pot fi numite. Între Canalul anilor ’50 și Canalul Rideau sînt însă unele diferențe: „Am crescut trăgînd cu urechea/ la poveștile despre canal despre teroare,/ muncă silnică, victime și călăi, nimicnicie/ și eroism, dispariție și trădări./ Bunicii trăiseră cu spaima acestui cuvînt,/ fiecare adult tremurînd că vreo gorilă străină/ îi va bate într-o noapte la ușă ca să-l trimită/ să sape în stîncă, alături de alți condamnați./ Părinții vorbeau în șoaptă despre vremea aceea,/ dar copiii cărora fără voie le-am fost profesoară/ nu mai știau nici măcar să pună-ntrebări despre lagăr/ și nu păreau să aibă traume de păzit./ Cît despre mine, ca să mă pot lecui,/ a trebuit să mă trezesc pe Canalul Rideau,/ aproape la bătrînețe, într-o zi tîrzie de toamnă,/ mult după ce scăpasem, din întîmplare,/ cobai norocos, de sub lespedea strivitoarei istorii“ (Între două canale). @N