Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interviu cu Kairat Aman, şeful misiunii diplomatice a Republicii Kazahstan la Bucureşti: Kazahstanul este interesat să facă investiţii peste hotare, dar şi aşteaptă investitori

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 16 decembrie 2011 ·

Kazahstanul a fost ultima dintre republicile sovietice care şi-au declarat independenţa în urmă cu 20 de ani, iar de atunci ţara este condusă de acelaşi om, Nursultan Nazarbayev. În afara acestei continuităţi politice greu de regăsit în alte democraţii, în aceşti 20 de ani foarte multe s-au schimbat, spune Kairat Aman, şeful minisunii diplomatice a Republicii Kazahstan în România.

"În cei 20 de ani de la câştigarea inde­pendenţei, Kazahstanul s-a schimbat foarte mult. Dacă de exemplu în anii '90 PIB-ul pe cap de locuitor era de 700 de dolari, azi vorbim de un PIB de circa 10.000 de dolari. Sunt schimbări care au avut loc într-un in­ter­val de timp foarte scurt", explică Aman.

Ceea ce a contribuit cel mai mult la dezvoltarea ţării caspice au fost resursele impresionante de hidrocarburi. Astfel, potrivit datelor disponibile, anual din solul Kazahstanului se extrag 80 de milioane de tone de petrol şi 40 de miliarde de metri cubi de gaze. Can­ti­tăţile se dovedesc a fi cu mult peste posi­bi­li­tăţile de absorbţie ale unei populaţii de numai 16 milioane de persoane care totuşi împart o ţară clasată pe locul nouă al celor mai mari state din lume.

Aproape dublu în 2015

La nivelul anului 2015, producţia de petrol a Kazahstanului ar trebui să ajungă la 130 de milioane de tone de petrol şi la 70 de miliarde de metri cubi de gaze na­tu­rale. Pentru a avea o imagine a acestor cantităţi este de ajuns de spus că Ro­mâ­nia mai produce azi mai puţin de 5 milione de tone de petrol şi circa 11 miliarde de metri cubi de gaze, rezervele sigure urmând să se epui­ze­ze în circa 15 ani de zile în absenţa unor desco­periri de amploare.

Având aceste resurse uriaşe, Kazah­stanul a înţeles că trebuie să profite de ele, dar că de unul singur nu are nici banii ne­cesari pentru a le scoate din pământ şi nici cele mai bune tehnologii, aşa că şi-a d

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 10 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 58 minute
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum 31 minute
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 49 minute
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 10 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum o ora
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum 35 minute
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 9 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum 2 ore
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°