"Îl las pe Nikolic la Rapid cu 50.000 de euro, nu îi mai dau lui Iancu alţi bani pe el. Ăsta nu e om cu care să obţii victorii, cu el joci să ţii de rezultat", era descrierea făcută de Becali muntenegreanului, după derby-ul cu Rapid (0-0). Ba mai mult, fanii voiau chiar să-i aplice o corecţie fotbalistului din cauza unei declaraţii făcute după meciul de la Timişoara, din Cupă.
Lucrurile au mers şi mai prost pentru Nikolic, patru zile mai târziu fiind înjurat de fanii Stelei pe aeroport, la sosirea echipei de la Timişoara, după înfrângerea (2-0) cu Poli, în Cupă. Asta pentru că văzuseră declaraţia pe care muntenegreanul o făcuse la finalul jocului cu bănăţenii: "Îmi pare rău că nu mă bucur şi eu cu suporterii lui Poli".
I-au strigat numele la Universitate
Revenirea tânărului de 21 de ani a fost posibilă numai datorită încăpăţânării lui Ilie Stan. Antrenorul Stelei a mizat încă din primul minut pe muntenegrean în derby-ul cu Dinamo, Nikolic fiind unul dintre cei mai buni oameni de pe teren.
Totul s-a petrecut contrar "indicaţiilor" lui Becali, cel care l-ar fi dorit pe Mihai Costea în atac. Cele două goluri şi asistul din meciul cu AEK l-au propulsat direct între idolii galeriei, Nikolic fiind numele cel mai des auzit în scandările fanilor Stelei prezenţi după meci la Piaţa Universităţii.
"Îl las pe Nikolic la Rapid cu 50.000 de euro, nu îi mai dau lui Iancu alţi bani pe el. Ăsta nu e om cu care să obţii victorii, cu el joci să ţii de rezultat", era descrierea făcută de Becali muntenegreanului, după derby-ul cu Rapid (0-0). Ba mai mult, fanii voiau chiar să-i aplice o corecţie fotbalistului din cauza unei declaraţii făcute după meciul de la Timişoara, din Cupă.
Lucrurile au mers şi mai prost pentru Nikolic, patru zile mai târziu fiind înjurat de fanii Stelei pe aeroport, la sosirea echipei de la Timişoara, după înfrângerea (2-0)