Kilograme de sânge (a se citi vopsea roşie) curg pe scena Teatrului Naţional din Cluj. Disecţie de cadavre, limbi tăiate la... vedere, ochi scoşi cu pumnalul, scaune de tortură aduse parcă din bolgiile Inchiziţiei şi multe asemenea orori muiate în sângele utilizat cu generozitate de scenograf şi de actori fac din spectacolul Machiavelli: Arta terorii unul destul de greu de suportat de către spectatorii mai slabi de inimă. Şi, totuşi, un spectacol absolut fascinant! Un spectacol despre frică şi despre putere, despre teroare ca singurul instrument prin care dictatura reuşeşte să se impună.
Nicollo Machiavelli admite faptele care înspăimântă. Câteva cuvinte din Principele devin motto-ul acestui spectacol: "Ceea ce are mai mult efect asupra oamenilor este frica: principele să caute a se face temut mai mult decât iubit". Pentru el, Cesare Borgia, minte clară şi inimă hotărâtă, dar lipsit de orice simţ moral, este un om de mai mare valoare decât oricare alt bun şi blând conducător al republicii florentine, care, din nefericire, nu reuşeşte să o apere.
Textul lui Robert Cohen porneşte de la aceste premise teoretice şi le transpune într-un text dramatic viu, cu răsturnări spectaculoase de situaţii şi replici scânteietoare. Strălucit profesor şi teoretician al teatrului, regizor, critic, traducător şi dramaturg, Robert Cohen este fondator al Departamentului de teatru de la University of California, Irvine, unde predă şi astăzi. La sfârşitul anilor 80, el a reuşit să-l aducă aici pe Jerzy Grotowski, creând împreună Objective Drama Program, un proiect de cercetare care urmărea investigarea originilor teatrului ritual.
Regizorul Răzvan Mureşan acceptă provocare lui Cohen, merge pe urmele obsesiilor dramaturgului şi realizează un spectacol pe care îl numeam la începutul acestor rânduri fascinant. Puternic. Incomod. Iar epitetele ar putea continua. Meritul este
