Cum e ziua de 13, ce se întâmplă dacă pisica neagră ţi-a trecut calea sau marţi, trei ceasuri rele. Sunt câteva dintre superstiţiile în care românii cred cu tărie. Nici politicienii gorjeni nu fac excepţie. Dacă unii fug de ziua de 13 „ca dracu de tămâie”, alţii spun că nu cred în aşa ceva, pentru că Dumnezeu este cel care orânduieşte totul.
Gheorghe Orzan, vicepreşedinte PNL Gorj spune că are o superstiţie, care de fiecare dată s-a adeverit. Dacă nu crede în pisica neagră şi nici în ziua de 13, cum că ar fi ghinionistă, Orzan spune că dacă se întoarce din drum, ziua e compromisă. „Am o singură superstiţie care de fiecare dată s-a adeverit. Dacă în dimineaţa, înainte de a pleca de acasă pentru un lucru de nimic mă întorc din drum, ce mi-am propus pentru ziua respectivă nu se realizează. Asta este verificată de-a lungul anilor şi s-a dovedit că ţine această superstiţie”, a spus Orzan. Florin Cârciumaru, edilul municipiului Târgu-Jiu spune că ziua de 13 este una norocoasă, în ciuda faptului că mulţi o consideră ghinionistă. „Normal că sunt şi eu om, am anumite superstiţii, dar tot timpul am căutat să trec peste ele. De exemplu pentru data de 13 nu este o zi cu ghinion, chiar mi-a purtat noroc ziua aceasta. Am urmărit aşa de-a lungul timpului, ziua de 13 a adus noroc în dreptul meu”, a spus Florin Cârciumaru. Nici Ciprian Florescu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj nu scapă de superstiţii, deşi şi-ar dori. „Ziua de 13 nu îmi poartă ghinion, mai mult ziua de 14, ştiu că atunci când eram în şcoală această de zi de 14 o consideram ca fiind o zi ghinionistă, de regulă de 14 eram ascultat şi mă prindeau şi nepregătit, am superstiţiile mele, probabil ca orice om, dar superstiţii autocreate, nu cred în pisica neagră sau în tramvaiul de nu ştiu ce culoare. Pur şi simplu mi-am creat eu nişte superstiţii, de care ţin şi de care sincer aş vrea să scap, dar nu prea reuşesc