Eurodeputatul PDL Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, afirmă, pe blog, că aşteaptă soluţia finală în dosarul "Mătuşa Tamara", menţionând că Adrian Năstase are încă de dat explicaţii despre milionul de euro despre care presa a scris ca a fost trecut de premier în declaraţia de avere din 2005.
Macovei notează că "inculpatul" Adrian Năstase a fost achitat în dosarul "Mătuşa Tamara".
"Nu comentez deciziile instanţelor. Aştept motivarea judecătorilor şi, desigur, soluţia definitivă din recurs. Remarc însă cât de mult timp le-a luat judecătorilor să ia o decizie: mai mult de patru ani şi jumătate, perioadă în care am asistat şi la aplicarea retroactivă a unei decizii a CC, care a determinat plimbarea dosarului între judecători şi procurori. Dosarul Mătuşa Tamara nu a fost dosar politic, cum nu sunt dosare politice nici cele trimise în judecată recent de DNA cu politicieni aflaţi la putere. Opinia publică rămâne cu cel puţin două necunoscute legate de acest dosar şi poate că Adrian Năstase se hotărăşte să ne spună: 1. cum e cu moştenirea de aproape 1 milion de euro despre care presa scria că a trecut-o în declaraţia de avere la sfârşitul anului 2005. Cum se justifică sumă de 400.000 de dolari depusă de soţia sa într-un cont bancar. 2. Unde şi cum a dispărut dosarul de la Oficiul de Spălare a Banilor", scrie fostul ministru al Justiţiei.
Potrivit acesteia, un fost prim-ministru care participă activ la viaţă politică a ţării trebuie să dea explicaţii opiniei publice.
"Adrian Năstase mai este inculpat în două dosare care aşteaptă să fie judecate: Trofeul calităţii şi Termopanele. Cel puţin legat de acesta din urmă, îmi aduc aminte câte eforturi a depus Victor Ponta în Parlament ca să-i împiedice pe procurori să facă percheziţii la casele din Zambaccian şi Cornu ale mentorului său politic", se arată în finalul declraraţiei lui Macovei.
Fost