Achitarea lui Adrian Năstase în dosarul „Mătuşa Tamara‘‘ reprezintă un sfârşit fără glorie al luptei anticorupţie, o pată pe obrazul „european‘‘ al României şi actul oficial de deces al Justiţiei.

Într-o discuţie purtată nu demult cu reprezentantul unei importante ţări europene la Bucureşti, am îndrăznit să-i reproşăm dubla măsură pe care ţara sa o aplică României, pe de o parte, şi Croaţiei, de cealaltă, în materie de corupţie. Croaţia, ţară care tocmai a semnat tratatul de aderare, va deveni membră UE fără a avea atârnată de gât eticheta infamantă a corupţiei care este asociată Mecanismului de Cooperare şi Verificare, deşi este cel puţin la fel de coruptă ca şi România, dacă nu chiar într-o stare mai gravă. „Iată, încercam noi să argumentăm, tocmai şi-au arestat fostul prim-ministru pentru corupţie, ce Dumnezeu!‘‘ „Da, a venit replica ce ne-a lăsat fără replică, este adevărat, l-au arestat. Voi, nu‘‘. Achitarea lui Adrian Năstase reprezintă semnalul cel mai puternic pe care îl dă România Occidentului că a pierdut lupta împotriva corupţiei şi că Justiţia a părăsit demult aceste meleaguri. În comparaţie cu achitarea lui Năstase, nimic nu mai contează: nici sacrificiile indurate pe altarul austerităţii, nici respectarea limitelor de deficit, nici reforma aparatului de stat, nimic. În ochii europenilor şi ai americanilor nu va conta decât pata corupţiei de pe obrazul României, o ţară care s-a aşezat singură la marginea lumii civilizate, o ţară pe care nimeni nu poate conta în mod serios fără să rişte o cruntă dezamăgire. O ţară unde investiţiile sunt mult prea complicate de această corupţie generalizată ca să merite riscul. O ţară de mâna a doua.

Potrivit unor surse dintre cele mai credibile, la întâlnirea pe care au avut-o cu juriştii europeni aflaţi la Bucureşti pentru a evalua starea reformei Justiţiei, judecătorii Înaltei Curţi au recunoscut că