Pepe, pe numele său real Ionuţ Pascu, a ajuns în această după-amiază în faţa judecătorilor, pentru a da lămuriri la procesul pe care i l-a intentat fostei sale soţii, Oana Zăvoranu. Magistraţii au insistat în audierea acestuia de la termenele trecute, dar depoziţia lui a avut loc abia acum, pentru că Pepe nu s-a putut prezenta în instanţă luna trecută, din cauza repetiţiilor la show-ul "Dansez pentru tine".
Pentru a proteja aspectele personale din viaţa celor două persoane publice implicate, magistraţii au dispus ca procesul să continue cu uşile închise, în camera de consiliu. Pepe a fost audiat timp de 15 minute, explicând la ieşire că nu va renunţa la pretenţiile faţă de fosta lui soţie, evaluate la suma de 100.000 de lei. "Am fost prejudiciat şi voi dovedi acest lucru în instanţă, imaginea mea a fost afectată. Nu am însă nevoie de banii ei, suma pe care o voi primi ca daune morale o voi dona unui centru de copii", a declarat artistul.
În cererea de chemare în judecată, Pepe susţine că imaginea sa a fost afectată de afirmaţiile fostei sale soţii, care l-a atacat în mai multe emisiuni de televiziune, numindu-l "homosexual, ţigan, jigodie, hoţ şi ciorditor".
Pepe, pe numele său real Ionuţ Pascu, a ajuns în această după-amiază în faţa judecătorilor, pentru a da lămuriri la procesul pe care i l-a intentat fostei sale soţii, Oana Zăvoranu. Magistraţii au insistat în audierea acestuia de la termenele trecute, dar depoziţia lui a avut loc abia acum, pentru că Pepe nu s-a putut prezenta în instanţă luna trecută, din cauza repetiţiilor la show-ul "Dansez pentru tine".
Pentru a proteja aspectele personale din viaţa celor două persoane publice implicate, magistraţii au dispus ca procesul să continue cu uşile închise, în camera de consiliu. Pepe a fost audiat timp de 15 minute, explicând la ieşire că nu va renunţa la pretenţiile faţă de fosta lui soţ