Iulian Sânmărtean povesteşte că fiul său, Lucian, a devenit fotbalist din cauza unei năzbâtii pe care a făcut-o în copilăria sa.
Lucian Sânmărtean a devenit, poate, cel mai bun mijlocaş din Liga I de când este la FC Vaslui, evoluţiile sale de excepţie făcându-l mândru nevoie mare pe tatăl său, care a povestit pentru Click amănunte din copilăria şi adolescenţa acestuia.
„Lucian a fost un copil foarte cuminte", a dezvăluit Iulian Sânmărtean. O singură prostioară a făcut puştiul când era micuţ, însă acea ispravă i-a marcat viitorul.
„Când avea patru ani şi-a strâns toţi prietenii în sufragerie, a adunat toate jucăriile şi le-a dat foc! Atunci l-am pedepsit şi nu i-am mai cumpărat nimic, decât o minge de fotbal. Aşa că a luat mingea şi se juca în spatele blocului cu ea. Aşa i-a venit pofta pentru fotbal", a povestit Sânmărtean senior.
Nu a fost totul roz pentru familia Sânmărtean, pentru că în momentul în care jucătorul, pe atunci în vârstă de 22 de ani, s-a transferat la Panathinaikos, tatăl său s-a îmbolnăvit grav, iar suferinţa acestuia l-a afectat foarte mult pe sportiv.
„Când lucruile-i mergeau foarte bine în Grecia şi câştigase cupa şi campionatul, eu m-am îmbolnăvit. Cei de la Panathinaikos m-au ajutat cu nişte intervenţii la o clinică de la ei, unde ar fi trebuit să fac transplant renal, însă după ce am ajuns acolo au descoperit că aveam hepatită şi m-au trimis acasă să mă tratez. M-am chinuit zece ani cu dializă şi tratament la Cluj până să mă fac bine. Acea perioadă a fost grea pentru Lucian pentru că suferea enorm. Au mai venit şi accidentările şi totul s-a năruit", îşi aminteşte acesta.
Citeşte aici restul interviului acordat de tatăl lui Lucian ziarului Click