Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liber la cuvânt | Pionii din PDL

Publicat in Libertatea, vineri 16 decembrie 2011 ·

Nu pricep ce se întâmplă în PDL şi cred că nici membrii acestui partid. Una dintre cele mai vechi şi mai fidele membre de partid, Daniela Nicoleta Andreescu, a fost îndepărtată ca o măsea stricată. Dacă a greşit, să plătească. Dar cum poate Emil Boc să ceară ANI să se pronunţe dacă, la acea dată, Curtea Constituţională declarase Legea ANI neconstituţională? Ei bine, membrii de partid au înţeles că Andreeasca a fost sacrificată, iar mulţi cred că Emil Boc este în stare de orice gest pentru a rămâne pe scaunul de premier! Iar asta nu face decât să sporească neîncrederea în şeful executivului! Sincer, nu cred că Emil Boc a avut un rol principal. Uite, îi mai acord circumstanţe atenuante. Poate a fost vorba de un interes superior, de îmbârligate socoteli politice, din moment ce secretariatul general a încăput pe mâna UDMR.

Dar nici să ştergi aşa pe jos cu un om credincios! Asta numai pentru că două-trei televiziuni au datorii uriaşe şi fac presiuni! Îl înţeleg perfect pe Emil Boc! Ar trebui să o numească într-o altă funcţie, dar nu ştie cum să procedeze, din moment ce a eliberat-o tot el. Va găsi o soluţie. Problema este însă una politică şi de aceea insist asupra ei. Când László Borbély a fost acuzat de ANI de conflicte de interese, tot, dar absolut tot, UDMR-ul a făcut zid împreună cu el şi nu i s-a clintit nici un fir de păr. La PDL a fost nu doar sacrificat, ci dat afară cu şuturi în fund. Membrii PDL încep să creadă că sunt doar folosiţi, iar asta va crea o mare problemă, mai ales că partidul stă dezastruos în sondaje. Cu ce inimă se vor mai implica ei dacă sunt trataţi ca nişte simpli pioni?

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Boc, întrebat despre varianta Lasconi-preşedinte şi Bolojan-premier: Discutăm după alegerile parlamentare încolo, în funcţie de votul românilor/ Evident că este ideal să ai o anumită consonanţă ideologică, dar mai e mult până departe

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Emil Boc afirmă, referitor la o variantă cu Elena Lasconi - preşedinte şi Ilie Bolojan - premier, că discuţiile despre actul de guvernare se vor purta după alegerile parlamentare, în funcţie de votul românilor.

Călin Georgescu crede că sucurile precum Pepsi și Fanta conțin nanocipuri „care intră în noi ca în laptopuri”

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu, clasat pe primul loc în turul I al alegerilor prezidențiale, a declarat în urmă cu o lună, la un podcast, că sucurile carbogazoase, precum Fanta și Pepsi, conțin nanocipuri, iar odată consumate „intră în tine ca într-un laptop”. „Aș

Marius Tucă Show începe marți, 26 noiembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Adrian Câciu: Românii trebuie să ştie că nu vrem să repetăm nici dieta Boc, nici dieta Câţu cu austeritatea, în care nu mai sunt bani de pensii, se taie salarii sau, mai rău, investiţiile / Parlamentul trebuie să aibă ca prim partid politic PSD

News.ro acum 52 minute
Ministrul Investiţiilor, Adrian Câciu, a declarat marţi că românii trebuie să ştie că nu vrem să repetăm nici dieta Boc, nici dieta Câţu cu austeritatea, în care nu mai sunt bani de pensii, se taie salarii sau, mai rău, investiţiile, iar Parlamentul

Fostul președinte al Curții Constituționale și al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Nicolae Popa, a murit

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul președinte al Curții Constituționale și al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Nicolae Popa, a murit la vârsta de 85 de ani. Anunțul decesului a fost făcut, marți, de Consiliul Superior al Magistraturii, într-un mesaj de condoleanțe pentru

Hotărâre a Înaltei Curți: Emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei

HotNews acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, luni, că emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei. Decizia Înaltei Curți a venit după

Papa Francisc denunţă pentru prima oară, într-un discurs la Palatul Apostolic, ”aroganţa invadatorului” israelian şi rus, la o săptămână după ce acuză Israelul de genocid în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Papa Francisc denunţă, la Vatican, ”aroganţa invadatorului” atât în Ucraina, cât şi în ”Palestina”, o denunţare a politicii israeliene, la o săptămână după ce a evocat - pentru prima oară - acuzaţii de ”genocid” în Fâşia Gaza, relatează AFP. El a vo

Trump a anunțat ce va face imediat după ce revine la Casa Albă. China a reacționat

Wall-Street.ro acum o ora
Donald Trump a confirmat că primele sale măsuri economice după învestirea sa în ianuarie vor fi creşterea taxelor vamale la produsele care vin din China dar şi din Canada şi Mexic, decizii pe care le justifică prin crizele legate de opioide şi imigr

Cine este și ce avere are Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL. A fost primar timp de 12 ani în Oradea

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan este validat începând de marți în calitate de președinte interimar al Partidului Național Liberal. Dan Motreanu, Emil Boc, Ciprian Ciucu și Valeriu Iftime, au fost validați prim-vicepresedinti interimari, potrivit surselor citate.

Fostul şef al Biroului pentru Imigrări Ialomiţa, arestat preventiv pentru luare de mită, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA

News.ro acum 2 ore
Fostul şef al Biroului pentru Imigrări Ialomiţa, Rareş-Gabriel Bulimej, arestat preventiv pentru luare de mită, a încheiat cu procurorii DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei în dosarul în care este acuzat că a primit 7.000 de euro şi aproape 1.

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/8°
joi

4°/7°
vin.

4°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/4°
mie.

2°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
Constanta
acum

mar.

3°/6°
mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/7°
vin.

3°/5°
Timisoara
acum

mar.

3°/9°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°