Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criteriile de acordare a burselor de merit au fost “îmblânzite”! Cel puţin 10.000 de copii din municipiul Galaţi sunt acum eligibili

Publicat in Adevarul, vineri 16 decembrie 2011 ·

Noua metodologie de acordare a burselor pentru elevii din învăţământul preuniversitar este mană cerească pentru bugetele tinerilor! Dacă până acum condiţiile de acordare a burselor de merit impuneau o medie generală anuală minimă de 9,50, obligatoriu cu 10,00 la purtare, de la 1 ianuarie, media minimă de acordare a acestor burse va fi de 8,50.

Legea educaţiei prevede această măsură, însă nu a putut fi adoptată deoarece nu existau norme de aplicare, care au apărut abia miercuri.

"Noi estimăm că numai în municipiul Galaţi vor fi cel puţin 10.000 de elevi care vor primi aceşti bani. Nu este foarte mult, vorbim de aproximativ 40 de lei, dar contează foarte mult pentru copii. Este important ca ei să înţeleagă că performanţa este sprijinită", spune inspectorul şcolar general Doruleţ Resmeriţă.

Practic, în acest moment, cel puţin patru colegii naţionale din municipiul Galaţi ar trebui să le plătească tuturor elevilor lor burse de merit, pentru că îndeplinesc noile condiţii.

"Dacă Primăria va asigura aceste fonduri, înseamnă că totul va fi bine, dar sunt convins că nu vor fi bani pentru a asigura bursele pentru toţi elevii noştri care îndeplinesc aceste condiţii. Nu ştiu de ce, dar mi se pare că alocarea de fonduri în învăţământ se face cu reticenţă. În aceste condiţii noi am pregătit o serie de criterii, cel mai important urmând să fie cel al situaţiei financiare a părinţilor", spune directorul celui mai prestigios colegiu gălăţean, Vasile Ciuchină.

Copiii sunt încântaţi de veste şi spun că în ciuda faptului că suma este mică, reprezintă totuşi un stimulent.

"Nu ştiu dacă voi învăţa mai bine - la noi la şcoală nu se învaţă datorită banilor - dar este o idee bună. În plus, ce poţi face cu 40 de lei pe lună? Mănânci două-trei zile? Putea fi o sumă ceva mai mare", spune Cristina Pavel, o elevă de la Colegiu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum o ora
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 24 minute
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 37 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 54 minute
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum o ora
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 28 minute
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°