O sută douăsprezece persoane au fost arestate în 22 de ţări din Europa, în cursul unei operaţiuni a poliţiei de luptă împotriva pornografiei cu minori pe Internet, a anunţat vineri organizaţia europeană de cooperare în domeniul poliţiei Europol, relatează AFP, citat de Mediafax.
"Până acum, am identificat, în 22 de state, 269 de suspecţi şi am arestat 112 persoane", a declarat directorul Europol Rob Wainwright, într-o conferinţă de presă la Haga, la sediul organizaţiei.
Intitulată "Operaţiunea Icar", acţiunea i-a "vizat pe cei care schimbă forme mai extreme de materiale video cu bebeluşi şi copii abuzaţi sexual şi violaţi", anunţă Europol într-un comunicat.
"Investigaţiile continuă şi sunt aşteptate alte arestări", subliniază Europol.
Materialul confiscat în cursul percheziţiilor la domiciliile suspecţilor va fi examinat în vederea continuării anchetelor şi procedurilor juridicare, afirmă aceeaşi sursă.
Conducerea investigaţiilor a fost preluată de poliţia daneză, din cauza "expertizei" sale în sectorul partajării ilegale de fişiere pe Internet, precizează Europol. Anchetatorii danezi au colectat informaţii, transmise ulterior poliţiilor naţionale din ţările vizate.
"Poliţia daneză a acţionat în septembrie, iar arestările au avut loc în octombrie şi noiembrie, lucru care diferă de la o ţară la alta", a subliniat comisarul danez Jens Hendrik Hoejberg, într-o conferinţă de presă.
"Nu am nicio îndoială asupra faptului că numărul suspecţilor va creşte, nu am nicio îndoială că şi alte ţări vor fi vizate", a subliniat directorul Europol.
Nicio precizare nu a fost făcută cu privire la ţările vizate, suspecţi şi victime, ancheta aflându-se în desfăşurare.
Aproximativ 200 de persoane au fost arestate în martie, într-o operaţiune precedentă a poliţiei coordonată de Europol care a vizat anihilarea unei vaste reţele internaţional