Ucideţi generalul, Editura Tritonic, "al patrulea roman din seria Stelian Munteanu", nu este un titlu care să indice o lectură bogată în sugestii. Mai degrabă pare a fi un thriller cu elemente paratextuale menite să agaţe cititorul comod şi ahtiat de senzaţii pe care nu le poate încerca în direct.

Şi totuşi, dacă trecem peste prejudecăţile elitiste, o să descoperim un roman viu, cosmopolit, cu detalii relevante, nu mai multe decât face trebuinţă. Şi mai ales nu o să întâlnim narcisismul auctorial şi narativ specific scriitorilor "serioşi", care au reuşit să plictisească cititorii în aşa măsură încât au devenit telespectatori. Cred că cel mai mult m-a atras faptul că nu povestea contează în sine, ci senzaţiile, impresiile, amintirile şi observarea atentă a realităţii. Fiecare cuvânt are un rol bine precizat, iar cititorul are şansa să-şi închipuie aspecte colaterale, fără să i se pretindă cunoştinţe de istoria literaturii, aşa cum e meteahna multora. Până la urmă, este un roman onest, fără pretenţii de literatură experimentală, scris de cineva care cunoaşte bine viaţa. Să nu aveţi impresia că romanul onest, bine întocmit, este faptă uşoară! Eventual bate la ochi ca un editor să primească tot felul de misiuni misterioase prin lume şi, colac peste pupăză, să ajungă ucigaş plătit. Deci verosimilitatea nu se simte la ea acasă! Însă dacă ţinem seama că este vorba despre un thriller, ne putem dispensa de jena aceasta.

Acţiunea debutează în Viena anului 2010 cu un bărbat trezit de farurile unei maşini şi nefericit, deşi în pat cu o femeie frumoasă: "Mi-e poftă de ea şi mi-e poftă de-o fugă departe... Cred că mi-e poftă să fug de mine şi de amintirile mele... De cele trrecute şi mai ales de cele viitoare...Mi-este frică de aminitirile ce vor urma". Deci ucigaşul nu este un cool musculos, ci un om cu conştiinţă acută şi care înainte de a-l executa pe generalul G