Criza economică actuală are o serie de asemănări fascinante cu cea din anii 1870, care a durat 23 de ani: reunificarea Germaniei, o uniune monetară cu Grecia, Italia şI Franţa, apariţia unui nou jucător mondial care a revoluţionat totul, îndatorare foarte mare, speculaţii financiare şi un potop de bani ieftini, scrie Matthew Lynn, directorul executiv al companiei de consultanţă Strategy Economics, într-un articol de pe MarketWatch.
El compară situaţia planetară actuală cu cea care a îngenuncheat planeta în anii 1870. O nouă putere industrială depăşeşte pe toată lumea – atunci era SUA, acum e China. Pieţele financiare au fost atunci dereglementate iar banii ieftini erau prezenţi peste tot. “Prăbuşirea atotputernică” a declanşat o criză imensă, cunoscută sub numele de “Lunga Depresiunea”. Aceasta a fost “o perioadă de volatilitate, şomaj şI scăderi ce au durat 23 de ani”, până în 1896.
Dacă ne gândim că în vremea noastră problemele au început în 2007 şI s-au transformat în dezastru în 2008, putem concluziona că suntem prinşi vrând-nevrând până în 2031.
Germania a adoptat atunci un nou sistem monetar, iar Europa a fost “inundată” cu bani germani ieftini. Grecia a semnat o uniune monetară cu Italia şI Franţa, dar se chinuia să o ţină în frâu, mai completează el.
Acum China este în rolul de a redresa yuanul ieftin, atât SUA cât şI state europene acuzând ţara asiatică de faptul că îşi subvenţionează astfel exporturile şI perturbează întreg comerţul mondial.
De asemenea, avem şI o uniune monetară care se chinuie să ţină în viaţă moneda euro iar problemele au apărut exact la greci. Tot atunci, noua putere industrială, SUA, a lăsat în urmă vechile industrii prin bunuri ieftine. Din nou, China e în aceeaşi poziţie în zilele noastre.
Colapsul Austriei a declanşat totul. Va fi la fel?
În 1873, în unul dintre