Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest: Revoluţionarii din Alba boicotează festivităţile organizate de Guvern pentru comemorarea Revoluţiei din Decembrie 1989

Publicat in Alba24, sâmbătă 17 decembrie 2011 ·

În ciuda acuzaţiilor de impostură aduse multor „revoluţionari” sau tocmai în scopul elucidării acestora, asociaţiile de revoluţionari din Alba au afirmat public că susţin orice iniţiativă legislativă care să ajute la eliminarea falşilor revoluţionari: „Este dureros să constatăm că, datorită acestor impostori, s-a creat o falie de neîncredere şi suspiciune între societatea civilă şi cei care şi-au riscat cu adevărat viaţa în zilele lui Decembrie 1989”.

Preşedintele Uniunii Asociaţiilor Revoluţionarilor (UAR) din Alba, Mihai Babiţchi a refuzat să ofere spre publicare lista cu revoluţionarii din Alba, din motive de moralitate şi menajament faţă de colegi: „Poate că avem noţiuni diferite de morală. Revoluţionarii sunt acum culpabilizaţi, făcuţi vinovaţi pentru toate relele din ziua de azi, obligaţi să meargă cu capul în pământ, datorită atacurilor nemernice la adresa lor. Am păţit personal ca, în urma publicării unei liste cu revoluţionari, să primesc telefoane anonime care să mă acuze de impostură. Nu se poate aşa ceva. Nu este moral.”

Vă prezentăm în continuare integral scrisoarea semnată de preşedintele UAR Alba:

“Cele două asociaţii de revoluţionari reunite în Uniunea Asociaţiilor de Revoluţionari Alba au decis să nu participe la festivităţile iniţiate de Guvern prin SSPR, pentru comemorarea Revoluţiei din Decembrie 1989. Revoluţionarii repudiază ipocrizia politică; ei doresc să protesteze astfel împotriva campaniei murdare dezlănţuite împotriva lor de către Guvern şi de o parte a presei centrale şi locale, prin care sunt catalogati de-a valma ca , şi . Campania denigratoare a avut rostul să-i culpabilizeze pe toţi revoluţionarii, să scoată din conştiinţa poporului român şi din istorie Revoluţia Română. Alba Iulia este şi aşa va rămâne peste veacuri, da

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 2 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 5 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 10 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°