Pe mai multe drumuri, în special în jumătatea de vest a ţării, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ploaie.
Amintim că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare, valabilă până mâine, 18 decembrie, ora 8:00, conform căreia în regiunile intracarpatice vor fi precipitaţii mixte, iar la munte va ninge. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 20 l/mp, îndeosebi în zona montană. Vântul va avea intensificări locale, mai ales în Câmpia de Vest, Moldova şi Dobrogea, iar la munte va sufla tare, cu viteze ce vor depăşi la rafală 90 km/h, viscolind temporar ninsoarea.
Pe drumurile care străbat zone montane înalte există porţiuni de carosabil acoperit cu un strat subţire de zăpadă frământată, în amestec cu material antiderapant.
Cele mai importante sunt DN13B - Pasul Bucin, DN18 - Pasul Gutâi şi Borşa, DN17 Poiana Stampei - limita cu judeţul Bistriţa-Năsăud şi DN7A. Pentru că a nins în cursul nopţii iar acum vântul spulberă zăpada, ceva mai greu se circulă pe DN67C Novaci - Rânca, în judeţul Gorj.
Pe acest segment de drum acţionează patru utilaje de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant. Având în vedere că acest segment de drum are declivitate mare, îi sfătuim pe turiştii care se îndreaptă către staţiunea Rânca să monteze pe roţi lanţurile antiderapante.
Ca în fiecare an, în weekendul de dinaintea Crăciunului, pe principalele drumuri naţionale traficul rutier este intens. În judeţul Argeş se circulă în condiţii de aglomeraţie pe DN65 Piteşti - Slatina, DN73 Piteşti - Braşov şi pe DN7 Râmnicu Vâlcea - Piteşti. Însă, cel mai greu se circulă pe DN6 Bucureşti - Alexandria, pe segmentul Bragadiru - Ghimpaţi, deoarece foarte mulţi bucureşteni se deplasează în judeţele Giurgiu şi Teleorman pentru a achiziţiona produse alimentare, în special carne de porc. Îi atenţionăm pe automobiliştii care se