Foto: Thinkstock Mircea Eliade scria în volumul III din „Istoria credinţelor şi a ideilor religioase”: „Şamanul este teolog şi demonolog, specialist al extazului şi vindecător, auxiliar al expediţiilor de vânătoare, protector al comunităţii şi al turmelor, psiholog şi, în anumite societăţi, erudit şi poet”.
Meseriile normale, din viaţa pământeană, pot fi transmise din tată în fiu. Şamanismul însă poate fi practicat numai de aceia care au acest dar primit la naştere, asemenea celor care au harul de a putea fi artişti, de exemplu. Astfel, fiul unui şaman poate deveni şi el şaman numai dacă posedă această însuşire, pe care o va putea dezvolta uşor, prin iniţiere, aşa cum artiştii se pot exprima după ce capătă şi uneltele artei.
Copilul care are calităţile unui viitor şaman este taciturn, singuratic, cu un comportament bizar, cu viziuni de coşmar. Medicina de astăzi consideră asemenea manifestări afecţiuni psihice şi le tratează ca atare.
Cei din comunitate, care se află în jurul copilului la care se manifestă asemenea simptome morbide şi incontrolabile, consideră că el trebuie pregătit pentru a deveni şaman.
Pregătirea pentru dobândirea şi exprimarea „miraculoaselor puteri” o începe prin comunicări făcute, de obicei, de către spiritul unui şaman-strămoş. Acesta, se spune, îi comunică alesului hotărârea zeilor. Apoi, spirite de dincolo confiscă sufletul novicelui pentru a-i inocula ştiinţa necesară. Spiritele îşi instruiesc elevul, torturându-l. El resimte intens aceste frământări atât fizic, cât şi psihic, învăţătura fiindu-i dăruită în vis sau în transă. Contactele stabilite astfel cu spirite ale strămoşilor, cu creaturi demonice, îl fac să moară în lumea profană şi să reînvie în Lumea Sfântă. Dacă viitorul şaman este copilul unui actual şaman, iniţierea se face în timp şi mult mai uşor, cu ajutorul tatălui. Există şi o a treia modalitate de a
