Cercetaşii albaiulieni au participat, sâmbătă, la o ceremonie organizată la Catedrala Reîntregirii, în cadrul căreia au împărţit Lumina Păcii de la Bethlehem. Aflat la a 22-a ediţie în Europa şi la a 16-a în ţară, proiectul Luminii Păcii de la Betleem a devenit deja o tradiţie prin care mii de cercetaşi încearcă să lase în urma lor puţin bine, puţină linişte, puţină pace în sufletul aproapelui lor, în comunităţile în care trăiesc şi în ţările din care provin. Evenimentul începe de la ora 17.30.
Cu ajutorul Arhiepiscopiei şi a părintelui Samuel, care a ţinut o scurtă prezentare despre sărbătoarea Crăciunului, cercetaşii din Centrul Local “Axente Sever” din Alba Iulia au participat la o ceremonie prin care au împărţit Lumina tuturor celor care vor să o primească. De asemenea, duminică, cercetaşii mai mici şi mai mari distribuie Lumina la biserici din judeţul Alba şi la Aşezământul “Sfântul Vasile cel Mare”.
Lumina reprezintă un simbol la păcii şi al ecumenismului, ce porneşte de la o flacără aprinsă la grota din Bethlehem, unde s-a născut Iisus Hristos şi este distribuită apoi în toată Europa şi peste ocean, cu ajutorul cercetaşilor.
Principalul eveniment al acestui proiect îl reprezintă Ceremonia anuală de la Viena, o ceremonie religioasă ecumenică, la care participă cercetaşi din peste 20 de ţări, de mai multe confesiuni, atât catolici, cât şi protestanţi, anglicani sau ortodocşi şi clerici, reprezentanţi ai diferitelor culte religioase. În acest an, în Viena, evenimentul a avut loc pe data de 10 decembrie 2011.
De la această ceremonie, cercetaşii au mers în propria ţară pentru a da mai departe acest simbol, prin diferite acţiuni. Din România, au participat trei persoane care au adus Lumina Păcii de la Bethlehem în ţară, începând cu data de 11 decembrie 2011.
În România, proiectul Lumina Păcii de la Bethlehem a fost iniţiat în anul 1996