Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulgaria şi România au avut în T3 cele mai mari creşteri ale costurilor salariale

Publicat in Curierul, sâmbătă 17 decembrie 2011 ·

Costurile salariale au crescut în UE în trimestrul al treilea cu 2,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce Bulgaria (9,9%) şi România (7,9%) au înregistrat cele mai accentuate creşteri, potrivit datelor prezentate ieri de Eurostat. Costurile salariale includ remuneraţia, bonusurile şi alocaţiile plătite de angajatori în numerar sau în natură în schimbul muncii depuse de salariaţi, plăţile către programele de economii destinate angajaţilor (precum contribuţiile sociale), plăţile corespunzătoare zilelor nelucrate şi prestaţiile în natură, precum alimente, carburanţi, maşini de serviciu. Costurile orare cu forţa de muncă au urcat în zona euro cu 2,7% în trimestrul al treilea faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, după o creştere de 3,3% în trimestrul doi. În UE, Eurostat a înregistrat un avans de 2,6% în perioada iulie-septembrie, de la 3,2% în aprilie-iunie. Costurile salariale orare au urcat cu 2,6% la nivelul UE şi în zona euro. Pe sectoare, costurile salariale din UE au urcat cu 2,9% în industrie, 2,2% în construcţii şi 2,6% în servicii. Singura ţară care a înregistrat scăderea costurilor orare cu forţa de muncă în perioada analizată este Irlanda (-1,1%), iar cele mai modeste creşteri au fost consemnate în Portugalia (0,8%), Cipru (1,4%) şi Suedia (1,7%). Costurile au crescut cu 4,1% în Ungaria, 4,6% în Austria, 2,2% în Italia, 2,9% în Germania, respectiv 3,1% în Franţa.

Costurile salariale au crescut în UE în trimestrul al treilea cu 2,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce Bulgaria (9,9%) şi România (7,9%) au înregistrat cele mai accentuate creşteri, potrivit datelor prezentate ieri de Eurostat. Costurile salariale includ remuneraţia, bonusurile şi alocaţiile plătite de angajatori în numerar sau în natură în schimbul muncii depuse de salariaţi, plăţile către programele de economii destinate angajaţilor (precum contribu

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 36 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 24 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 43 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 17 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 2 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°