Japonezii stau deasupra a 80 de vulcani activi şi se confruntă frecvent cu mari cutremure. Cu toate astea, ei trăiesc Zen, cheltuiesc enorm pe lucruri luxoase şi adoră „sexy-dansatoarele“ din România.

Când am pus prima oară piciorul în Tokyo mă aşteptam să fiu proiectat într-un decor desprins direct din filmele de arte marţiale. Parcă mă şi vedeam întâmpinat de un comitet de primire format din gheişe rafinate şi samurai fioroşi. Îmbrăcaţi în armuri strălucitoare şi dotaţi cu săbii unicat, „katane" construite special pentru ei de către legendarul fierar Amakuni. Nobilii luptători urmau să mă poarte într-o ricşă împodobită cu aur şi flamuri roşii până într-una dintre grădinile distinsului Palat Imperial.

Unde dădeam gata două tăvi încărcate ochi cu atât de delicioasele sushi (preparate locale pe bază de orez, peşte crud şi pastă de hrean). Ce vreme ideală pentru a contempla cireşii înfloriţi de deasupra capului meu, pentru a asculta murmurul micii cascade din apropiere şi pentru a recita haiku-uri (ştiu vreo câteva duzini pe de rost). În timp ce delicatele gheişe mă masau, îmi ungeau corpul cu uleiuri relaxante şi făceau plinul la ceşcuţa de sake fierbinte.

Tokyo, o tehnocapitală

Mica mea fantezie însă avea să se confrunte curând cu realitatea. În Tokyo, oazele tradiţionale la care visasem atât de mult erau destul de greu de descoperit. Pur şi simplu ele stau ascunse între noile construcţii ale unui oraş venit parcă de pe altă planetă. Cu autostrăzi şi poduri suspendate, lumini orbitoare, vizibile probabil de pe Lună şi zgârie-nori dintre cei mai fantezişti, amplasaţi cu precădere în zona Shinjuku.

Tehnologia merge până acolo încât acum există chiar şi-un turn de televiziune, cu forma uşor curbată, inspirat de săbiile samurailor. Construcţia, de peste 600 de metri înălţime, este cel mai înalt turn de televiziune neancorat de pe pământ. Ea