La nunta din America, martori le-au fost sora impresarei, Anca Prodan, şi soţul acesteia. Ţinuta miresei a fost una nonconformistă: Anamaria a purtat un costum retro, alb cu negru, cu pantaloni foarte largi, care lăsau burtica la vedere. Ea a avut grijă ca şi manichiura să fie asortată cu originala costumaţie: şi-a lăcuit unghiile cu ojă neagră. Pentru cei 600 de dolari pe care i-au plătit, însurăţeii au beneficiat de o plimbare prin Las Vegas cu un Cadillac roz, decorat cu flori mov, fotografii făcute de un profesionist, buchetul miresei din trandafiri şi un DVD cu evenimentul. Slujba a fost oficiată de o sosie a cântăreţului Elvis Presley, muzica acestuia acompaniind nunta pe toată durata acesteia.
„A fost de vis. Am ales pachetul «Tribut pentru Elvis». Ne-am plimbat într-un Cadillac roz de la hotel până la capelă. Am crezut că plutesc", mărturisea, la acea vreme, proaspăta doamnă Reghecampf.
Încă de atunci, cei doi soţi şi-au propus să facă şi nuntă, în România. Cum întotdeauna au apărut, însă, alte priorităţi, evenimentul a tot fost amânat până când Anamaria a luat iniţiativa de a-i face o surpriză lui Laurenţiu. Astfel, în luna septembrie a acestui an, ea a organizat nunta fără ştirea soţului său, care a fost pus în faţa faptului împlinit. Naşi le-au fost fotbalistul Cosmin Contra şi soţia acestuia. Ceremonia şi petrecerea au avut loc în aer liber, la Snagov. În timp ce soţia sa era ca scoasă din cutie, îmbrăcată într-o superbă rochie argintie, Laurenţiu şi-a făcut apariţia într-un tricou şi blugi, fără să aibă habar că venise la propria nuntă. El ştia doar că era invitat la o petrecere. Anamaria a avut grijă, însă, de toate detaliile şi îi pregătise soţului ei un costum de ginerică aşa cum se cuvine. Printre alte bunătăţi culinare, la petrecere invitaţii s-au delectat cu purcei la proţap şi au dansat pe muzica tarafului lui Dan Bursuc. Printre