O anchetă a fost demarată în oraşul Krasnodar, din sudul Rusiei, privind acuzaţiile de fraudă la o secţie de vot, care ar fi fost comisă în cursul alegerilor legislative de la 4 decembrie, au anunţat ieri anchetatorii, citaţi de RIA Novosti în pagina electronică, informează Mediafax. Aceasta este prima investigaţie în urma alegerilor, care au fost marcate de numeroase acuzaţii de fraude în favoarea partidului Rusia Unită, al premierului Vladimir Putin. Ancheta a fost lansată în urma plângerii unui candidat al partidului naţionalist LDPR, care a afirmat că a văzut aproape 100 de buletine de vot "împăturite, ca şi cum ar fi fost plasate acolo simultan", când a fost deschisă urna. El a precizat că toate acele buletine de vot erau în favoarea partidului Rusia Unită. Organizaţia independentă rusă de monitorizare a alegerilor Golos a anunţat că a înregistrat peste 7.000 de cazuri de fraude în timpul scrutinului. Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au declarat, după scrutin, că au descoperit "încălcări procedurale flagrante" şi "indicaţii serioase de umplere a urnelor".
O anchetă a fost demarată în oraşul Krasnodar, din sudul Rusiei, privind acuzaţiile de fraudă la o secţie de vot, care ar fi fost comisă în cursul alegerilor legislative de la 4 decembrie, au anunţat ieri anchetatorii, citaţi de RIA Novosti în pagina electronică, informează Mediafax. Aceasta este prima investigaţie în urma alegerilor, care au fost marcate de numeroase acuzaţii de fraude în favoarea partidului Rusia Unită, al premierului Vladimir Putin. Ancheta a fost lansată în urma plângerii unui candidat al partidului naţionalist LDPR, care a afirmat că a văzut aproape 100 de buletine de vot "împăturite, ca şi cum ar fi fost plasate acolo simultan", când a fost deschisă urna. El a precizat că toate acele buletine de vot erau în favoarea partidului Rusia Unită