Telescopul spaţial Hubble a surprins o zonă în Calea Lactee în care stelele s-au aşezat sub forma unui înger de zăpadă. Superba formaţiune surprinsă în regiunea Sharpless 2-106 a fost numită chiar de reprezentanţii NASA "îngerul de zăpadă", notează Huffington Post.
Nu este pentru prima dată când telescopul spaţial Hubble surprinde astfel de formaţiuni ingenioase, existând şi imagini cu un cal de mare, litera X sau chiar formaţiuni având forma a ceea ce oameni asemuie cu OZN-urile.
Regiunea în care a fost fotografiat "îngerul" se află la circa 2.000 de ani lumină de Pământ, în direcţia constelaţiei Cygnus, într-o zonă relativ izolată din Calea Lactee. Nebuloasa recent descoperită, de inspiraţie apropiată sărbătorilor care se apropie, se întinde pe o distanţă de câţiva ani lumină şi conţine nori imenşi de gaz.